VIDEO. Oana Sîrbu este ținta polițiștilor locali! Nu o amendează, ci îi cer autografe

VIDEO. Oana Sîrbu este ținta polițiștilor locali! Nu o amendează, ci îi cer autografe

Oana Sîrbu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la noi, atât în rândul celor din generația ei, cât și a tinerilor care au văzut-o în filmul „Liceenii”. În ciuda faptului că în ultima perioadă nu a mai făcut parte din distribuția vreunui film, sunt multe persoane care o apreciază în continuare și care doresc un autograf de la ea. Recunoscută pe stradă, Oana a fost oprită de un polițist, însă nu pentru a o amenda, ci pentru a-i cere să-i semneze în agendă.

Chiar dacă acum celebrele autografe au fost înlocuite cu pozele cu telefonul mobil, sunt multe persoane care mai vor ca amintire de la actorul preferat, semnătura lui pe o foaie. Printre acestea se numără și un polițist care, aflat în timpul de lucru, a trecut pe lângă Oana Sîrbu și, recunoscând-o i-a cerut un autograf.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/9

Fotoreporterii EVZ au întâlnit-o în momentul în care, fără să stea prea mult pe gânduri, s-a ridicat de pe banca pe care era așezată și, cu zâmbetul pe buze i-a oferit polițistului autograful mult dorit. Actrița nici nu este greu de recunoscut căci arată aproape indentic cu cea pe care o mai vedem și astăzi pe micul ecran, în redifuzarea filmului „Liceenii”.

Ne puteți urmări și pe Google News

A dat interviu pe o bancă în parc

De când a început pandemia și, cu atât mai mult de când s-a infectat cu Covid-19, Oana Sîrbu a devenit mult mai precaută cu sănătatea ei, astfel încât evită pe cât de mult poate aglomerările și întâlnirile cu oamenii. În ultimul an actrița a refuzat să mai vină la emisiuni TV, iar asta pentru că nu dorește să se expună în fața bolii. Cu toate acestea, în momentul în care cei de la TVR i-au cerut să facă un interviu la 35 de ani de la premiera filmului „Liceenii”, Oana a acceptat cu plăcere, cu atât mai mult cu cât TVR a fost prima televiziune din România care a difuzat lungmetrajul. Singura condiție a actriței a fost aceea ca discuția să fie făcută în parc, în aer liber, din nou, pentru a evita să intre în contact cu prea mulți oameni.