Preşedintele României, Klaus Iohannis a ţinut vineri un discurs la Târgu Jiu şi a folosit această ocazie pentru a realiza câteva fotografii la Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor”. Astfel, într-una dintre imagini, liderul de la Cotroceni s-a aşezat la ”Masa Tăcerii”, iar gestul său a provocat isterie în spațiul public.
Şeful statului a fost însoţit de premierul Dacian Cioloş şi a profitat de timpul avut la dispoziţie pentru câteva fotografii lângă operele celui mai mare sculptor român, Constantin Brâncuşi. Una dintre ele a fost realizată chiar lângă “Masa tăcerii”, iar în videoclipul atașat în acest articol se pot vedea momentele în care președintele sfidează regulile care interzic atingerea monumentelor istorice.
După ce s-a tot speculat veridicitatea imaginii cu pricina, jurnaliștii de la TV SUD au publicat firul evenimentelor care dovedește că poza care a reușit să facă înconjurul internetului este, într-adevăr, reală.
KLAUS IOHANNIS, SUFOCAT DE IRONII. După ce s-a aşezat la ”Masa Tăcerii”, preşedintele vrea SĂ SE CAȚERE PE ”Coloana Infinitului”. REACŢIILE pe FACEBOOK au devenit virale
Aici vă puteți spune părerea în legătură cu acest subiect: