Evenimentul Zilei > Monden > Blitz news > VIDEO EXCLUSIV/ Lady Andreea Marin! După patru ani de relație, consulul o tratează tot ca pe o prințesă
VIDEO

VIDEO EXCLUSIV/ Lady Andreea Marin! După patru ani de relație, consulul o tratează tot ca pe o prințesă

Andreea Marin pare că și-a găsit, în sfârșit, liniștea pe plan sentimental. Adrian Brâncoveanu este genul de bărbat pe care toate femeile și-l doresc. Extrem de atent cu partenera de viață, consulul Adrian Brâncoveanu o suprinde cu mici gesturi în fiecare zi.

Zilele trecute, fotoreporterii EVZ i-au întâlnit pe cei doi într-un mall din București, unde fuseseră la shopping. După pungile pe care le cărau, se pare că atât Andreea, cât și Adrian și-au reîmprospătat garderoba. Fire independentă, Andreea nu și-a aglomerat partenerul de viață și nu l-a pus să care toate sacoșele cu cumpărături, cum poate fac alte doamne și domnișoare atunci când merg cu iubiții lor la mall, ci a preferat să țină singură o husă cu haine și o pungă în care avea un desert de savurat acasă. Îmbrăcată cu o ținută sport, așa cum obișnuiește atunci când nu are este la vreun eveniment sau are de filmat pentru emisiunea „Nu există nu se poate” pe care o moderează la Televiziunea Română, Marin nu a pierdut prea mult timp în centrul comercial, și, după ce a luat tot ce avea pe listă, s-a îndreptat în pași repezi spre mașina iubitului.

De cealaltă parte, într-o ținută casual, cu un sacou și cămașă, diplomatul s-a dovedit la fel de elegant ca întotdeauna cu partenera lui. O dată ajunși în parcare, când, după ce au pus toate cumpărăturile în portbagajul SUV-ului, a deschis portiera și a ajutat-o pe Andreea Marin să intre în autoturism. Abia după ce i-a închis ușa, s-a urcat la volan și au demarat către casă.

Sunt împreună de 4 ani

După trei divorțuri dureroase, Andreea Marin și-a găsit fericirea alături de Adrian Brâncoveanu și pare să trăiască una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții ei. Deși sunt împreună din 2017 și de-a lungul anilor au fost implicați în tot felul de proiecte împreună, au făcut și voluntariat pentru fundația „Prețuiește viața”, cei doi au grijă să-și acorde aceeași atenție ca la începutul relației și să aibă zilnic mici dovezi de iubire și respect.

„E o relație frumoasă în care fiecare aduce ceva. E o relație constructivă, plină de iubire. E discret. Am învățat în timp că e mai bine așa. E o relație mai profundă. Suntem un cuplu ce trăiește o relație elegantă. Suportul constant pe care îl simt din partea lui, dragostea, bineînțeles, faptul că simt că am un adevărat partener și un prieten. Dar admir și calitățile lui ce țin de profesie, ne asemănăm, construim amândoi pe calea dreaptă, fără abaterile dorite de alții, fără a ne lăsa trași de val înapoi”, a declarat Andreea Marin în revista Unica.

Publicat in categoriile: Blitz news, Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: