VIDEO. Comportament de gravidă fericită: total dezinhibată, Cristina Cioran s-a dezbrăcat în public și a făcut spectacol la masă

VIDEO. Comportament de gravidă fericită: total dezinhibată, Cristina Cioran s-a dezbrăcat în public și a făcut spectacol la masă

Cristina Cioran a suprins pe toată lumea în momentul în care a declarat că așteaptă un copil cu actualul ei iubit, Alexandru Dobrescu, deși erau doar de câteva luni împreună. Ajunsă în ultimul trimestru de sarcină, vedeta TV nu a scăpat de cea mai mare temere pe care a avut pe toată perioada sarcinii, să ia foarte mult în greutate. Ce-i drept, tratamentul hormonal pe care și-l administrează îi dă o poftă de mâncare de nestăpânit.

Zilele trecute, fotoreporterii EVZ au întâlnit-o pe Cristina Cioran în compania logodnicului ei, Alexandru Dobrescu, în fața magazinului de haine pe care tânărul îl deține. Bine dispusă, așa cum îi stă bine oricărei viitoare mămici, Cristinei Cioran pare că-i priește sarcină. Din toate punctele de vedere.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/14

Faptul că a rămas însărcinată la 43 de ani a făcut-o pe actriță să nu se înfrâneze de la nimic atunci când vine vorba de pofte. „Am avut pofte în prima lună, mâncam și masa, că luam niște vitamine. Mi-e teamă că voi lua multe kilograme. Fac și un tratament cu hormoni, pentru că e indicat la vârsta mea”, povestea Cioran la „Vorbește lumea” pe la începutul sarcinii. Această teamă a ținut însă în primele luni de sarcină. Acum, cu două luni înainte de a aduce pe lume primul ei copil, Cristina mănâncă parcă cât pentru 5 persoane. Cel puțin așa reiese din fotografii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru că era în jurul prânzului, Cristina a luat imediat telefonul mobil și a comandat de mâncare. Doar pentru ea, căci iubitul a preferat să se răcorească cu o bere și să se sature doar uitându-se la ea cum mănâncă, de parcă era ultima ei masă.

Cu două mâini, actrița nu știa ce să mănânce mai repede: supa cu tăiței, orezul, carnea sau ardeii murați. Toată scena se petrecea sub ochii lui Alex, care se arăta extrem de amuzat de partenera de viață. La un moment dat, de dragul ei, a întrerupt-o din mâncat ca să-i dea un sărut. Bărbatul, care este cu 7 ani mai mic decât Cioran, părea topit după imaginea pe care i-o oferea actrița și o sorbea din priviri.

S-a dezbrăcat în geamul vitrinei

Înainte să-i ajungă mâncarea, pentru că nu mai avea stare, dar și pentru că ținuta cu care ieșise din casă era destul de incomodă, fiind o rochie neagră și mulată, care îi provoca mâncărimi, Cristina Cioran a profitat de faptul că se afla la magazinul de haine al iubitului ei și a ales să se schimbe într-o ținută mai lejeră. Deoarece era destul de cald, iar pentru o gravidă în luna a șaptea nu este deloc ușor să se înghesuie într-o cabină de probă, Cristina a ales să se schimbe de haine chiar în mijlocul magazinului, chiar în dreptul unei vitrine.

Fără să se mai gândească o clipă că ar putea fi văzută de trecători, vedeta TV și-a arătat burtica proeminentă, dar și posteriorul în momentul în care s-a schimbat într-o ținută lejeră. Atât de bine s-a simțit în noul outfit, încât nimic nu a mai contat. În pași de dans, Cristina a coborât treptele magazinului și a așteptat mâncarea în aceeași notă pozitivă.

Naște la începutul lunii septembrie

Vârsta, tratamentele hormonale, dar mai ales apetitul au făcut-o pe Cristina Cioran să ia destul de mult în greutate. Actrița nu este deloc deranjată de faptul că în curând va purta hainele viitorului ei soț, ci doar profită de pe urma sarcinii sale pentru a mânca orice își dorește, când dorește, până se satură. Această scuză, cum că ar mânca doar pentru că este însărcinată, o mai poate pune în aplicare doar două luni, căci la începutul lunii septembrie, Cristina va face cunoștință cu fiica ei.