VIDEO. Brigitte Năstase s-a supărat din nou pe soțul ei. L-a pus la treabă, în timp ce ea îl monitoriza cu coada ochiului

VIDEO. Brigitte Năstase s-a supărat din nou pe soțul ei. L-a pus la treabă, în timp ce ea îl monitoriza cu coada ochiului

Brigitte și Florin Pastramă încearcă să lase să se înțeleagă, cel puțin în cadrul reality show-ului pe care îl au, că au cuplu sudat și că sunt extrem de fericiți unul în compania celuilalt. Se pare însă că atunci când nu mai sunt cu camerele de filmat după ei și când cred că nu-i vede nimeni, cei doi soți nu par să aibă cea mai armonioasă căsnicie.

Ce-i drept, nu prea există căsnicie perfectă în care nu există conflicte, fie ele și de mici dimensiuni, însă pare că Brigitte și Florin Pastramă fie ajung să se certe din orice, fie abia își mai vorbesc.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/10

În ultima situație s-au aflat zilele trecute, când fotoreporterii EVZ i-au întâlnit în momentul în care părăseau un magazin care comercializează materiale de construcții pentru casă și grădină. Ambii implicați în afaceri cu imobiliare și construcții, se pare că își găsesc mai mereu ceva de lucru, fie că renovează casa în care locuiesc împreună, fie că reamenajează spațiul de joacă pentru copii și salonul de evenimente construit de Brigitte în timpul căsniciei cu Ilie Năstase.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din cauza certurilor, cei doi au ajuns la psiholog, acolo unde s-ar fi plâns de pornirile impulsive ale soției sale. Ca să nu mai fie acuzată că toată ziua este cu gura pe el, Brigitte a schimbat tactica, mai precis îl „ceartă” pe Florin doar din priviri. Cel puțin asta se vede în ultimele fotografii. După ce au terminat de făcut cumpărăturile, Brigitte a pus mâna pe telefon și a început o discuție, fără însă să-l piardă din vedere pe soțul ei, care se chinuia să pună toate materialele în portbagajul mașinii. Ba mai mult, fosta soție a lui Ilie Năstase a ales pentru o mască de protecție transparentă, tocmai pentru a se asigura că partenerul ei de viață înțelege perfect grimasele de pe fața ei. În aceeași manieră, fără să i adreseze nici măcar un cuvânt a continuat și în mașină, pe tot drumul până la spațiul de joacă pentru copii unde aveau treabă.

Pare să-i convină noua strategie

Lui Florin pare că îi convine această nouă strategie. Chiar dacă nu-l mai cicălește, asta nu înseamnă că Brigitte îl lasă să ia deciziile de unul singur, cel puțin nu atunci când vine vorba de banii familiei și de proiectele pe care le derulează împreună. „Chiar vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a trimis-o pe Brigitte, a fost ca Făt-Frumos. Cât alții creșteau în 10, eu am crescut într-un an, mă refer spiritual. Sunt foarte bine, sunt foarte fericit și nu mai am viața pe care am avut-o până la 40 de ani, în care totul se încadra numai la bani, aveam bani și totul se cumpăra. Am înțeles că lucrurile astea nu sunt importante, cele mai importante sunt sufletul și credința, iar atunci totul vine de la Dumnezeu”, a povestit Florin Pastramă în cadrul reality show-ului difuzat de Antena Stars.