Editura Evenimentul si Capital

Victoria vieţii, sărbătorită la Memorialul Holocaustului

7dd9343840bbf4d6983b3f578b98a6ba
Autor: | | 23 Comentarii | 0 Vizualizari

În avanpremiera Zilei Holocaustului din România, celebrată astăzi, la Bucureşti s-a inaugurat un monument în amintirea celor 6 milioane de evrei ucişi de Hitler.

###„Poporul lui Israel trăieşte”. Evreii ne-au demonstrat-o încă odată ieri, la inaugurarea Memorialului Holocaustului, în avans de Ziua Holocaustului, celebrată astăzi. După trei ani de demersuri către autorităţile române la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani, în sectorul 5 al Capitalei, s-a ridicat o construcţie cel puţin bizară pentru profani, flancată de o coloană înroşită de rugină şi de Steaua lui David. Dar care înseamnă mai mult decât un monument din metal pentru toţi cei cu rude şi prieteni înghiţiţi de Holocaust. Ţigan, evreu, român „Sunt unul din comunitatea romilor, ţigan, şi pot să povestesc ceva din trecutul nostru, cei care am fost deportaţi atunci, în ’42. Antonescu şi autorităţile care au fost atunci au dat ordin şi a strâns sate întregi de romi şi ne-au trimis la Transnistria. Acolo ne-am dus mai mult pe jos, dar nu am ajuns toţi, din cauza drumului pe jos... şi pedepsiţi şi nemâncaţi. Când am ajuns, ne-a cazat într-o vale mare şi ne-a luat tot, n-a rămas decât ceam avut pe noi... fiecare stăteam cu familia lor acolo, pedepsiţi, amărâţi, nu mâncare, nu băutură, nu nimic”. N-au fost cuvintele cu care a început evenimentul, ci doar o părticică din istoria supravieţuitorului Dumitru Trancă. „E o tragedie completă a noastră, a romilor, şi ce ne pare şi nouă bine e că suntem trecuţi acolo şi ne ştie toată lumea că şi noi am fost la Holocaust”, a conchis Trancă, smulgând din rândul spectatorilor în costume negre un sincer „Bravo!”. În cadrul evenimentului prezentat de Maia Morgenstern - la care au participat oficialităţi române şi ale comunităţii evreieşti -, s-au repatriat şi 12 suluri Tora. Marele Rabin Menachen Hacohen le-a amintit celor prezenţi de misiunea tuturor de a distinge răul de bine, într-un discurs în limba ebraică, din care s-au distins, fără să fie nevoie de vreo traducere, cuvintele „rasism”, „xenofobie”,„comunism totalitar”. Ca nişte peceţi ale unei istorii dureroase, dar de care nu trebuie să ne fie ruşine, după cum a transmis şi Elie Wiesel, laureatul premiului Nobel pentru pace. „Memorialul e răspunsul matur al societăţii la urgenţa recuperării memoriei”, a completat seria de discursuri şi Traian Băsescu. Iar toţi cei prezenţi au putut afla, din nou, la aproape 70 de ani de când a fost nimicită absurd o treime din suflarea evreiască, că „Poporul lui Israel trăieşte”. CITIŢI ŞI: “Nimeni nu şi-a plâns morţii. Fiecare îşi aştepta rândul” “Să ne amintim pentru a nu se mai repeta niciodată”

Artistul A MURIT! Familia a facut anuntul in urma cu putin timp! Ce tragedie!

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”