Victoria proletariatului împotriva cinematografului

Presa epocii staliniste.

Lupta de clasă a ajuns şi în sala de cinema. Partidul a descoperit că filmul poate fi folosit pentru slujirea propriilor interese. „Începând de la 15 ianuarie a.c., cinematografele din toată ţara vor programa spectacole la ore fixe, accesul în săli fiind îngăduit numai înainte de începerea filmului.“

Până aici nu e nimic în neregulă. Interesantă este, însă, motivaţia acestei decizii. „Transformarea repertoriului a făcut ca filmele să devină astăzi un mijloc însemnat de educare ideologică şi politică a oamenilor muncii şi totodată un adevărat spectacol de artă care se cere urmărit de la început şi în linişte, întocmai ca un spectacol de teatru.“ Asta era! Spectacolul trebuia „urmărit de la început şi în linişte“, mai ales că, înainte de proiectarea filmului, se difuza „Jurnalul de actualităţi“, al cărui sumar era deschis de ştirile politice. „Rod direct al naţionalizării caselor de filme şi a sălilor de cinematograf, această măsură este deosebit de binevenită astăzi, când repertoriul cinematografelor noastre s-a transformat simţitor, prin dispariţia aproape deplină a produselor cinematografiei imperialiste - duşmănoase faţă de poporul muncitor şi lipsite de nivel artistic - şi prin înlocuirea lor cu tot mai multe filme sovietice.“ („Scânteia“, vineri, 7 ianuarie 1949)  Din fericire, Hollywoodul, unde se făceau filmele „duşmănoase faţă de poporul muncitor“, a supravieţuit luptei cu superproducţiile sovietice. Să ne facem singuri televizoare! O veste bună pentru poporul frate român: poporul frate sovietic va avea televizoare!

„Studioul de televiziune din Moscova a terminat instalarea unui nou post de transmisiune, care este mult superior celor existente. În cursul anului 1948, industria sovietică de aparate de radio a început producţia de serie a aparatelor de televiziune. Planul cincinal postbelic a programat în sectorul televiziunii nu numai transmiterile de la Moscova şi Leningrad, dar şi extinderea lor în toate marile oraşe sovietice.“ Şi pentru că producţia de televizoare nu putea satisface nenumăratele cereri venite din partea oamenilor muncii, gloriosul Partid Comunist al glorioasei Uniuni Sovietice a găsit o soluţie, genială, ca toate ideile sale, pentru ca în fiecare locuinţă să pătrundă lumina „micului ecran“: cetăţenii să-şi meşterească singuri mult-doritele aparate. „În zeci de oraşe şi în numeroase orăşele din U.R.S.S. secţiuni de amatori de televiziune funcţionează pe lângă diversele cluburi. Membrii acestor secţiuni studiază programele teoretice şi tehnice ale transmisiunilor de televiziune. Ei urmăresc regulat conferinţele şi rapoartele asupra televiziunii, primesc sfaturi şi găsesc la cluburile respective materiale şi piese din care îşi pot construi aparatele de recepţie.“ („Scânteia“, marţi 11 ianuarie 1949)

Toma Nichita