Victoria presei împotriva incompetenței. Spitalul Colentina, exorcizat! Campania "MEDICUL DE GARDA"

Victoria presei împotriva incompetenței. Spitalul Colentina, exorcizat! Campania "MEDICUL DE GARDA"

Demisia impusă a fostului manager al Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, a produs un val de bucurie printre angajații instituției. În cele 8 luni de mandat, Ifrim a reușit să-și pună în cap aproape tot personalul spitalului, de la asistente, infirmiere, până la medici. Angajații spun, însă, că este doar o victorie de etapă, pentru că acoliții fostului manager sunt în continuare în funcții cheie în spital.

Spitalul Colentina este de trei zile în atenția întregii țări, după demisia a doi medici neurogchirurgi. Ieri, managerul Silvi Ifrim și-a dat demisia, la presiunea primarului general Gabriela Firea. Pentru angajați, asta a fost ca o descătușare. Imediat după orele prânzului, în Spitalul Colentina era o atmosferă anormală. În instituția care era pe breaking news-urile tuturor canalelor mass-media, oamenii erau ciudat de relaxați față de scandalul în centrul căruia se aflau.

FOTO: Gabriela Firea.

Ne puteți urmări și pe Google News

O victorie care nu stinge războiul

După ce am intrat în vorbă cu ei am înțeles și de ce: simțeau că au scăpat de jug și trăgeau aer în piept pentru că lupta nu s-a terminat. „Am început să primesc mesaje de felicitare pentru că am rezistat și am învins. În urmă cu câteva luni am fost amenințată de Ifrim că o să am de suferit dacă nu îmi țin gura. Nu făceam altceva decât să cer materiale de care aveam nevoie urgent pe secție”, ne-a spus una dintre asistente.

Conform angajaților, Ifrim își făcuse un obicei din a refuza aprobarea achizițiilor de materiale. Motivul? „Paranoia. Mie nu-mi venea să cred, eram în faza de negare, dar ea ne refuza consumabile vitale pentru pacienți”, ne spune unul dintre medicii de la Colentina.

Ca să realizăm dimensiunea absurdului, un altul ne dă un exemplu halucinant. „A schimbat modul de formulare a referatelor de achiziții de trei ori în 8 luni. Ne spunea că de frica DNA, că trebuie să respecte legea. Pentru ultima variantă de referat ne-a dat un mesaj intern în care ne preciza așa: trebuie să le scriem cu Times New Roman, dimensiunea caracterelor de 12, la 1,5 distanța între rânduri și să folosim diacritice, că altfel ni le respinge”.

Și-a lăsat „amicii” în funcții cheie

Practic, aproape fiecare om pe care-l opream avea ceva de povestit despre nedreptățile făcute de Silvi Ifrim. Spre exemplu, o altă asistentă ne-a explicat că pe secția ei nu mai sunt nici măcar halate și papuci pentru angajați, dar nici covorașele dezinfectante care se pun la intrarea în salon, vitale pentru sănătatea pacienților, în mod special a celor de la terapie intensivă.

Deși Silvi ifrim a plecat, pentru angajați începe un nou război. Acela cu acoliții rămași în funcții înalte.

„Efectiv a distrus serviciile de achiziții și de resurse umane. Trebuie să înțelegeți că cele două servicii sunt vitale într-un spital. Din cauza primului nu avem consumabile, iar din din cauza celui de-al doilea avem deficit uriaș de personal. Acolo și-a pus la conducere, prin concursuri organizate în mandatul ei, doi apropiați, ca de altfel și la direcțiile tehnic, administrativ și financiar. Problema e că patru dintre aceștia și-au „câștigat” posturile prin concurs, ceea ce face foarte dificilă schimbarea lor, chiar dacă va fi numit un manager de bunăcredință”, ne explică un alt medic al spitalului. Pe lângă aceștia, poate cel mai activ susținător al lui Ifrim, care a rămas pe funcții și pe care angajații îl vor plecat din spital, este Gheorghe Dan (65 de ani) șeful Secției de Cardiologie, care face parte și din Consiliul de Administrație. „Gheorghe Dan este și șeful UMF pe spital, și practic dacă ești cadru universitar nu ai nicio șansă la promovare fără acceptul lui. Avem totuși o șansă să scăpăm de el, pentru că astăzi (ieri, n.r.) a promis că dacă scandalul continuă își va demisia și el”, ne-a povestit un al patrulea medic întâlnit pe culoarele Colentinei.

Pacient cărat cu targa pe scări

Ca să înțelegem dimenziunea dezastrului de la Colentina sub mandatul lui Ifrim, una dintre asistente ne povestește depre un incident foarte grav care s-a întâmplat marți. „Am cărat un pacient cu un accident vascular grav pe scări pentru că liftul nostru s-a stricat. Lifturile din spital se blochează foarte des în ultima perioadă pentru că Ifrim, de la începutul mandatului, a refuzat să încheie un contract de mentenanță cu o firmă specializată. Incidentul este foarte grav pentru că un astfel de pacient nu poate fi deplasat decât în anumite condiții, neavând voie să suporte șocuri”.

Imediat, o colegă de-a sa ne-a dezvăluit o altă problemă. „De luni până azi (miercuri, n.r.), nu am putut să închidem fișele pentru pacienții internați de zi, pentru că Silvi Ifrim nu a reînnoit la timp contractul cu Casa de Sănătate a Bucureștiului. Exista riscul ca spitalul să nu-și poată deconta cheltuielile pentru serviciile prestate. Costul pentru un astfel de pacient este de 400 de lei pe zi, iar noi avem zeci, poate sute. Am găsit o soluție, în sensul că astăzi (miercuri, n.r.) i-am rugat pe pacienți să vină de acasă să putem închide documentele în sistem”. Chiar dacă Ifrim a plecat, conflictul de la Spitalul Colentina pare e departe de a se fi încheiat. Dar angajații par să fie deciși să meargă până la capăt. 

Cântecul de lebădă al susținătorilor lui Ifrim

Disperați că omul lor de bază, cea care i-a păstrat în spital și după pensionare , le-a numit nevestele în posturi importante, i-a numit în Consiliul de Administrație sau i-a păstrat în funcții e pe cale să cadă, susținătorii lui Silvi Ifrim au cântat, ieri, precum lebăda: înainte să dispară! Au compus un așa-zis manifest pe care, ieri, dimineață, îl trimiteau medicilor din Colentina încercând să-i convingă să-l semneze. Prin fițuică, intrată și în posesia EVZ (vezi FACSIMIL), aceștia încearcă să arunce vina dezastrului din Colentina în cârca presei, plângându-se că nu sunt băgați în seamă, dar și pe cei doi tineri neurochirurgi care n-ar fi – spun autorii – așa importanți precum se crede și că succesul lor s-ar datora faptului că ar fi fost favorizați de conducerea de dinaintea lui Ifrim. Ba chiar reclamă „interese oculte și politizări populiste”. Surpriză, însă! Nimeni în afară de autori n-a vrut să-l semneze! 

Dacă medicii nu se revoltau, Ifrim rămânea în funcție, ilegal, până la sfârșitul anului

Ieri, la prânz, după o discuție cu mai mulți medici la Spitalul Colentina, primarul Gabriela Firea declara, în fața jurnaliștilor adunați cu zecile la poarta unității medicale, că „am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a pus mai presus de opinia domniei sale interesul pacienţilor şi a Spitalului Colentina”. O mare minciună, spun sursele EVZ! Silvi Ifrim ar fi fost de fapt pusă să demisioneze pentru că devenise incomodă pentru Gabriela Firea. Din mai multe motive.

Ținută ilegal în funcția de interimar

Primul ar fi acela că Administrația Spitalelor din București (ASSMB), care girează cele 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei, n-a reușit să găsească o chichiță legală inatacabilă care să-i dea dreptul lui Ifrim să rămână în funcția de manager interimar. Numită în funcție prin Art 1 al Dispoziției nr. 63 din 13.01.2017, mandatul interimar i se termina, de drept, la 13 iulie. Gabriela Firea, însă, dorea s-o păstreze pe Ifrim la șefia Colentinei încă 6 luni (până la 31 decembrie 2017), așa că ar fi semnat o nouă decizie. În spatele acestei dorințe, spun unii, s-ar putea ascunde și interese financiare, Spitalul fiind construit pe un teren de aproape 8 hectare în mijlocul orașului, a cărui valoare imobiliară este uriașă. Sursele EVZ susțin că această a doua decizie o avea doar Silvi Ifrim, care se lăuda cu ea în fața angajaților din spital. Decizia nu există pe site-ul Primăriei sau pe cel al ASSMB. În baza ei, însă, din 14 iulie încoace, Ifrim a semnat angajări și contracte, a demis oameni și a organizat concursuri pentru posturile pe care le elibera astfel. Rămâne de văzut dacă sunt legale aceste toate aceste măsuri și documente semnate „în prelungiri”, de Silvi Ifrim.

Mica buturugă care i-a răsturnat carul

Piedică în calea protejatei primăriței Firea au stat doi neurochirurgi tineri, școliți în străinătate, dar care au ales să revină în România și să profeseze aici, la un spital unde li se promisese că vor avea condiții. Și la Colentina aveau! De altfel, EVZ a publicat, ieri, povestea incredibilă a unei premiere naționale realizată de doctorii în cauză, Ionuț Gobej și Dorin Bica. Cei doi n-au acceptat „jugul” impus de Silvi Ifrim și acoliții ei. După șase luni de răbat, s-au săturat și-au demisionat, luni, arătând lumii mizeria ascunsă sub preș, la Colentina. „Astăzi, activitatea în Secția de neurochirurgie a Spitalului Colentina este un act de uzură extraordinară și am ajuns în situația de a refuza peste 60 de pacienți cu tumori cerebrale complexe în condițiile în care în anul 2017 era prevăzut să operăm peste 600. Acești pacienți au fost refuzați din cauza lipsei și a pierderii de personal, programului operator restricționat și a lipsei de consumabile și medicamente”, nota Ionuț Gobej, în demisia sa.

Ifrim distrugea documente?

Imediat după ce demiterea ei a fost făcută publică, surse din spital spun că Silvi Ifrim și-ar fi chemat apropiații în birou și s-ar fi apucat de distrus documente care ar putea să arate ce dezastru a făcut cu bună știință în uriașul spital bucureștean. 

Cronica unui dezastru anunţat

09 ianuarie 2017. Primarul general Gabriela Firea a anunțat că l-a demis pe managerul de la Spitalul Colentina, Bogdan Andreescu, după ce, cu o zi înainte, pacienții și cadrele medicale au fost ținuți în frig. Culmea e că de vină au fost Punctul termic care aparținea de Spitalul Matei Balș şi o conductă a RADET! Iar pacienții Colentinei n-au stat, de fapt, în frig! EVZ a fost prima publicație care a sesizat că motivul demisiei este unul nefondat.

13 ianuarie 2017. Prin decizie a Primarului General al Capitalei, dr. Silvi Ifrim a fost numită manager interimar al Spitalului Clinic Colentina. Instalarea publică în funcție se face la 16 ianuarie.

12 februarie 2017. Neurochirurgul Ionuț Gobej s-a adresat, prin intermediul reţelelor de socializare, pacienților, prietenilor și oamenilor de bine, dar și autorităților statului, cerându-le ajutor. El a dezvăluit că, începând din luna ianuarie, personalul de la Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a fost redus numeric de către noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite, deși personalul era deja subnormat. Aceste acțiuni ale noului manager Silvi Ifrim ar fi dus la imposibilitatea realizarii de intervenții neurochirurgicale dupa ora 15.

15 februarie 2017. Mai multe asociații de pacienți au făcut un memoriu către Președintele Klaus Iohannis, alți demnitari și instituțiile abilitate, prin care cer ca managerul interimar Silvi Ifrim să fie oprită din campania ei de distrugere a secțiilor performante din Spitalul Colentina. Semnatarii atrăgeau atenția asupra „intenției abuzive a actualei conduceri interimare de a restrânge activitatea secției de hematologie, prin reducerea numărului de paturi și a structurii de personal medical, pe motivul nefundamentat că ar fi o secție nesustenabilă”.

11 aprilie 2017. În jurul prânzului, Corpul B al Spitalului Colentina a rămas fără curent electric, viața pacienților fiind pusă în pericol.

22 aprilie 2017. Silvi Ifrim, a declarat, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să restrângă medicii dermatologi din instituţie în mai puţine cabinete, astfel încât să lucreze mai mulţi într-un singur cabinet.

25 aprilie 2017. Silvi Ifrim le-a interzis, printr-o notă, tuturor subordonaților săi, să mai vorbească cu presa sau să mai furnizeze documente interne, după ce acte care dovedeau fapte de prezumată natură penală, înfăptuite chiar de ea, au intrat în posesia jurnaliștilor de la Evenimentul zilei. Printre altele, era și un fluturaș de salariu care arată că Silvi Ifrim aproape că și-a dublat, fără niciun criteriu legal, propriul salariu de bază. Asta în timp ce subordonaților ei le tăia din sporuri.

27 aprilie 2017. Evenimentul zilei a intrat în posesia unui raport care arată neregulile comise de Silvi Ifrim în secția pe care a condus-o din 2001 până în 2016, din cauza căruia a fost nevoită să plece din Colentina ca să scape de ancheta internă.

4 mai 2017. Silvi Ifrim a chemat-o în biroul ei pe prof. dr. Olga Simionescu, șeful Secției Dermatovenerologie I, ca să-i comunice că-i închide secția și s-o pună să-și concedieze medicii din subordine. Dar presa a aflat și Silvi Ifrim n-a mai putut distruge secția.

4 septembrie 2017. Medicul specialist neurochirug Ionuţ Gobej a anunţat pe că şi-a prezentat demisia din funcţia deţinută la Spitalul Colentina. Odată cu el şi-a prezentat demisia şi doctorul Dorin Bică.

5 septembrie 2017. Ionuț Gobej și Dorin Bica sunt invitați la discuții de primarul Gabriela Firea. Oricât încearcă aceasta să-I momească, cei doi neurochirurgi nu renunță la demisii.

6 septembrie 2017. Gabriela Firea o demite pe Silvi Ifrim, deși public susține că aceasta și-a dat demisia de onoare. 

Ionuț Gobej și Dorin Bica nu-și retrag demisiile. Pleacă în străinătate

Cei doi neurochirurgi demisionari nu revin asupra deciziei. Ionuț Gobej a anunțat că, pentru el și pentru Dorin Bica, actul demisiei este unul de onoare, așa că în 30 de zile părăsesc spitalul, pacienții lor urmând să fie preluați de ceilalți doi medici ai secției. Dar, „dacă mi se va da voi, voi veni să ajut oricând este nevoie”, a spus, ieri, Ionuț Gobej. Surse din spital susțin, însă, că acestora li s-au oferit deja posturi în străinătate!