Victoria Nuland: Corupţia ţine de securitatea naţională. E nevoie de progrese reale, asta s-a votat

Asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland s-a declarat mulţumită de vizita sa în România şi de întâlnirile cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta şi a tras un avertisment asupra faptului că fenomenul corupţiei este o chestiune de securitate naţională.

Într-un interviu acordat mediafax.ro, Victoria Nuland a precizat că există progrese considerabile privind unele măsuri pe care erau aşteptate cu interes în ceea ce priveşte statul de drept.

"A fost un an mai bun de la ultima mea vizită la Bucureşti. După cum vă amintiţi, în urmă cu un an, am spus că noi, în SUA, dorim să avem în România un aliat cât mai puternic şi curat posibil. Pot să spun că am avut o vizită foarte bună, am fost foarte mulţumită de ambele întâlniri, cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Ponta, au vorbit despre relaţia lor puternică de colaborare, de cât de mult sunt implicaţi în avansul României. Cred că există progrese considerabile privind unele măsuri pe care le aşteptăm cu interes în ceea ce priveşte statul de drept, pentru a deveni puternici aşa cum meritaţi", a declarat asistentul secretarului de stat al SUA.

Victoria Nuland a vorbit şi despre relaţiile bilaterale, remarcând poziţia comună faţă de agresiunile din Est. "Avem încă 500 de soldaţi americani prezenţi aici, în România, suntem foarte mândri de colaborarea noastră", a declarat Nuland.

În cadrul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta a fost abordată şi tema corpupţiei. "Este ceva despre care am discutat de mai mult timp în România, în Bulgaria, în Ungaria, în Republica Cehă, dar acum vorbim despre ea (combaterea corupţiei) nu numai ca despre o chestiune ce ţine de consolidarea democraţiei într-o ţară, ceva ce creează mai multă predictibilitate pentru investiţii şi prosperitate, dar şi ca despre o chestiune de securitate naţională, deoarece corupţia oferă pârghii pentru pătrunderea unor influenţe străine răuvoitoare în ţara voastră", a explicat Victoria Nuland.