Victoria Nuland a avut discuţii şi cu liderii partidelor politice

Adjunctul secretarului de stat al SUA pe afaceri europene şi euroasiatice, Victoria Nuland, a avut o întrevedere şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea, dar şi cu lliderii partidelor politice.

"După discuţia cu Victoria Nuland şi colegi din politică, împreună cu care am discutat despre rule of law, justiţie, anticorupţie, securitatea militară, contra-terorism, economie şi reforma clasei politice. A fost o întâlnire care a confirmat suportul SUA pentru cele de mai sus. O concluzie personală este că cine a vrut şi până acum, vrea şi în continuare. Reciproca e valabilă, dincolo de vorbe", a scris prim-vicepreşedintele PNL Cătăli Predoiu, pe pagina sa de Facebook.

La discuţii au participat preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, preşedintele PC, Daniel Constantin, liderul UNPR, Gabriel Oprea şi însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson.