Premierul Victor Ponta a anunțat că el și mai mulţi parlamentari vor depune o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu pentru ameninţare şi şantaj.
"Vom depune plângere penală mâine pentru şantaj împotriva lui Băsescu. Cel mai târziu în decembrie Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii.Dna senator Firea trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi nu intimindeaza, că domnul Băsescu a vrut să sperie, să intimideze, că e vorba de spălare de bani, evaziune fiscală.Instituţiile statului şi justiţia trebuie să-l tragă la răspundere pe Băsescu", a declarat Victor Ponta.
Premierul a mai spus că e prima dată din 1989 încoace când un membru al Parlamentului e ameninţat direct de o persoană cercetată de încălcarea legilor. "Băsescu e un corupt comunist. Dar când ameninţi familia unui senator e fără precedent", a spus Ponta.