Premierul Victor Ponta a mulţumit astăzi tuturor investitorilor din Turcia, într-un discurs susţinut la Camera de Comerţ, cu prilejul vizitei în România a preşedintelui truc, Recep Tayyip Erdogan.
Vreau să spun că relațiile între cele două țări sunt într-un moment cu totul și cu totul deosebit, un moment special în care colaborarea strategică și politică sunt la un nivel pe care niciodată nu l-am avut. O să mă refer în mod special la relațiile economice dintre cele două țări și mulțumesc tuturor investitorilor din Turcia care au avut și au încredere în România și care sprijină dezvoltarea economică a țării noastre. Vreau să le mulțumesc tuturor. Cred că relațiile între cele două camere de comerț și industrie sunt și reflectă prietenia, interesul și sprijinul pe care doresc să îl acord", a declarat Victor Ponta.
Premierul a subliniat faptul că Turcia este cel mai important partener economic pe care îl are România în afara graniţelor Uniunii Europene.
"Turcia e principalul partner economic al României din afara UE și pentru dezvoltarea economică a României, dezvoltarea economică e esențială. Sunt convins că prin proiectele pe care le-am început cu cel care atunci era premier al Turciei și azi este președintele poporului, proiectele comune în zona energiei, a infracstructurii, putem să aducem un câștig real pentru ambele țări și pentru popoarele noastre", a mai spus Victor Ponta.