Fostul premier Victor Ponta şi fostul vicepremier Gabriel Oprea par să îşi reia colaborarea politică. “Naţional” i-a surprins pe cei doi luând masa la un restaurant de la marginea Capitalei.
Discuţiile s-au purtat pe tema ruperii cât mai multor aleşi din actuala majoritatea parlamentară şi realizarea unui noi pol de putere. De altel, Victor Ponta a vorbit în ultima perioadă tot mai mult despre racolarea de parlamentari din randul PSD si ALDE care sa se alature noii sale formaţiuni Pro România. Numai în ultima săptămână, Victor Ponta a racolat patru parlamentari de la PSD.
Jurnaliştii mai scriu că şi Gabriel Oprea îşi doreşte punerea pe picioare, cât mai repede, a unei noi construcţii politice, iar Victor Ponta ar putea prelua rolul de vârf de lance în această construcţie.
Relaţia din cei doi este una veche. Oprea i-a botezat cel de-al doilea copil al fostului premier. De asemenea, Ponta a ajuns prim-ministru în luna mai 2012 după ce partidul condus de Oprea, UNPR, a votat moţiunea de cenzură iniţiată de USL, chiar dacă se afla la guvernare alături de PDL şi UDMR. Gabriel Oprea este cel care i-a ţinut locul la Guvern lui Ponta, din poziţia de premier interimar, când acesta a fost operat la picior în Turcia, în vara lui 2015.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat, miercuri seară, „atitudinea de șobolan a doi foști premieri ai partidului”, referindu-se la plecările din partid din ultima perioadă, precizând că "nu se dărâmă casa de la un șobolan sau doi șobolani".
„Nu vor reuși (să ia oameni din PSD -n.r.), este vorba de o atitudine de șobolan a doi foști premieri ai partidului. Dar, ca orice șobolan, rod puțin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un șobolan sau doi șobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moțiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuși să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate ", a declarat, miercuri seară, Liviu Dragnea, la Antena 3.