Victor Ponta se joacă de-a iubirea cu PSD

Fostul premier PSD Victor Ponta nu a mai trimis partidului demisia „în alb” pe care a promis-o în schimbul libertăţii de a critica conducerea formaţiunii. Liderii judeţeni PSD îl avertizează că pune în pericol stabilitatea partidului

Victor Ponta le-a explicat membrilor PSD că are „numai iubire” pentru ei dar se află într-un conflict deschis cu „conducerea supremă” a partidului, adică cu preşedintele Liviu Dragnea. Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Marius Dobre, a spus EVZ că la partid nu a ajuns nicio demisie a lui Ponta.

Gloanţe pentru PNL

Surse apropiate de Dragnea au relatat ieri pentru EVZ că liderul PSD aşteaptă de la fostul premier să „joace corect” şi să clarifice cât mai repede dacă rămâne membru PSD. Potrivit surselor citate, Dragnea e deranjat că Ponta aduce reproşuri publice partidului, în loc să vină la şedinţe să discute tot ce îl deranjează.

Florin Iordache, şeful Comisiei de Etică din PSD care propune sancţiuni în partid, a declarat ieri pentru EVZ că „nu este o preocupare sancţionarea dlui Ponta”.

Atitudinea fostului premier a fost aspru criticată în teritoriu. „Dă gloanţe adversarilor politici”, crede liderul PSD Arad, Dorel Căprar. „Nu este momentul să le facem pe plac celor care doresc să se rupă PSD”, i-a transmis şi şeful PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Grindeanu, sacrificat

Ponta a continuat să critice politica liderilor PSD, acuzând faptul că premierul Sorin Grindeanu este ţap ispăşitor. „Dacă dl Grindeanu e primministru şi răspunderea e la el, nu poţi să guvernezi cu miniştri puşi de altcineva, care ascultă de altcineva, cu măsuri pe care dacă sunt bune le anunţă partidul, dacă sunt rele şi le ia Grindeanu”, a spus Ponta la România TV.