Deputatul PSD Victor Ponta a scris astăzi pe Facebook că în România chiar e nevoie de un partid cu adevărat naţionalist şi suveranist în sens modern, care să fie pro-România și pro români.
"PSD şi PNL sunt partide care nu pot şi nu trebuie să iasă din matca proeuropeana şi proatlantista - iar apartenenţa la PPE şi PEŞ nici nu le permite vreo concesie.
Însă un partid naţionalist modern poate şi trebuie să spună :
- pe primul loc România şi pe urmă SUA şi UE/ în fata sloganului "mai multă Europa" să contrapună "mai multă România"!
- nu tot ce e bun pt Germania sau Olanda e bun şi pt România/ şi când interesele sunt contradictorii alegerea noastră trebuie să fie ( cu orice preţ) pentru ţara noastră - vă asigur că şi olandezii sau germanii aşa fac
- România modernă ( ca şi Europa modernă ) s-a construit pe principiul naţiunii şi al interesului naţional/ cei care condamnă azi această valoare sunt practic cei care susţin că o colonie este mai fericită decât o ţară independenta
- cei care spun că putem să facem rău romanilor ca să nu se supere europenii greşesc profund şi invariabil/ cei care consideră mai importantă opinia unor instituţii internaţionale decât opninia romannilor fac o eroare fundamentală
Sper că cei care reprezintă acum partidele cu ideologie şi orientare nationalist-suveranista să aibă inteligenta şi viziunea sa facă ceea ce trebuie în perioada următoare pentru o adevărată Uniune a Forţelor Naţionale", a scris Ponta pe Facebook.
Partidul Forța Națională și Partidul România Unită au hotărât, în urma reuniunii de sâmbătă, de la Târgu Mureș, să se unească într-un pol naționalist, urmând ca în perioada următoare să fie schițată platforma politică și data Congresului, a anunțat europarlamentarul Laurențiu Rebega.
Acesta a subliniat că se poartă discuții cu toate partidele care au reprezentat în ultimii 27 de ani ideea de naționalism și național în România, care au în doctrină susținerea independenței și suveranității, precum și ideea de ortodoxism, nominalizând Partidul România Mare, Uniunea Vatra Românească, PUNR, Alianța Noastră.
Rebega a mai spus că în final va exista un singur partid și că cel târziu până în luna iulie va fi organizat Congresul de unire a partidelor naționale.