Evenimentul Zilei > Politica > Victor Ponta refuză negocierile cu PSD și PNL, pe moțiunea de cenzură: „Sunt mână în mână”
Victor Ponta refuză negocierile cu PSD și PNL, pe moțiunea de cenzură: „Sunt mână în mână”

Victor Ponta refuză negocierile cu PSD și PNL, pe moțiunea de cenzură: „Sunt mână în mână”

Președintele Pro România, Victor Ponta, acuză PSD și PNL de blat și spune că moțiunea de cenzură depusă de social democrați este de fapt o tentativă de moțiune apărută special pentru ca Marccel Ciolacu să domine congresul de sâmbătă, 22 august.

Victor Ponta a declarat, la Constanța, unde a venit pentru lansarea candidaților Pro România la alegerile locale că, pe litoral, speranța pe partea stângă vine de la Pro România. „Pe partea dreaptă, speranța trebuia să vină de la USR, dar am văzut că a murit deja. Speranța, că în rest, cu apartamente, afaceri, necazuri, exact ceea ce spunea USR-ul că nu o să facă. Deci am rămas doar noi ca alternativă la dinozaurzarea județului”,  a spus liderul Pro România.

El s-a lăsat fotografiat între deputatul Mircea  Dobrea, candidatul Pro Românai la primăria Constanța, și Răzvan Filipescu, fostul șef al Autorității Naționale pentru Turism, candidat la șefia CJC, cei doi fiind mai tineri decât Victor Ponta. „Imaginea cu Răzvan Filipescu și Mircea Dobre lângă mine o voi folosi ca să o pun lângă imaginea cu doamna Firea între Mitică de la Ligă și Petre Roman. Candidatura domnului Petre Roman îmi dă speranța că în 2045 o să am și eu unde să candidez și o să fiul locul 1 pe listă la PSD. Că la ei, la 30 de ani după ce ai fost prim ministru, ajungi consilier”, a declarat Victort Ponta.

El a susținut că județul Constanța este bogat „dar prea este stăpânit de clanuri de interese, împărțit, așa, între diverse feude,un  județ în care singurul lucru care contează e cine e șef la RAJA. Restul, drumuri, dezvoltare, infrastructură, nu interesează pe nimeni. Doar cine e șef la Regia de Apă. Iți trebuie mult curaj să te lupți cu feudele din Constanța”,  a comentat Ponta, precizând că Pro România este un partid de viitor și că regretă faptul că „PSD-ul, în loc să țină ritmul cu noi, se întorc din ce în ce mai mult în trecut, iar despre speranța PNL, cred că ne-am lămurit cu toții.

Victor Ponta nu vede moțiunea de cenzură a PSD ca pe un demers serios. „E o tentativă de moțiune și cred că s-a depus pentru că sâmbătă au congresul ăla online și nu apăsau bine.  Abia aștept să îl văd pe domnul Felix Stroe cum votează online. Sunt convis că votul va fi democratic și deschis, în unanimitate și mergem mai departe”, a glumit Ponta.

„Dacă într-un final, va ajunge să fie votată această moțiune, de aia nici nu am semnat-o, pentru că deocamdată mi se pare un joc care face parte parte din blatul dintre PSD și PNL, cu, noi ne facem că suntem în opoziție, noi ne facem că vă bateți cu noi și toată lumea trăiește bine. Dacă cumva se va ajunge la vot, votăm la vedere pentru moțiunea de cenzură și pentru înlocuirea guvernului Orban”, a subliniat liderul Pro România, Victor Ponta.

După ce, recent, liberaii au spus că trecerea moțiunii de cenzură depinde de Pro România, Victor Ponta îi acuză acum de „căderi de memorie care le afectează obrazul”. „Am auzit că au dat jos guvernul Dăncilă. Nu l-au dat, că au făcut vreo 10 moțiuni. Dar atunci când a votat Pro România, da, am schimbat guvernul Dăncilă și nu îmi pare rău de loc. Îmi pare rău că după Dăncilă a venit un guvern la fel de rău.

Nu mă puneți să îl compar pe Orban cu Dăncilă că e ceva ce mă traumatizează ca idee. Da, nu puteau să treacă moțiunea de cenzură fără noi. Și acum, PSD-ul, da, nu poate să îl treacă fără noi.  Alte negocieri nu avem ce să facen, nici cu PSD nici cu PNL pentru că, deocamdată, ei sunt mână în mână. Când se vor certa, băgăm și noi bățul prin gard cât putem ca să se certe”,  a încheiat Ponta.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: