Deranjat de nemulţumirea preşedintelui României cu privire la nominalizările sale la portofoliile ministerelor Culturii şi de Buget, premierul Victor Ponta a avut o reacţie necontrolată.
”Dau o replică prin presă pentru că și el tot prin presă a ales să discute. Susțin cele două propuneri. Dacă le respinge, voi face alte două propuneri. Poziția lui Băsescu e total politico-neserioasă, sau ca să citez din el, a fost mai catastrofal ca în alte dăți. Ceea ce nu e ușor.
Are o atribuție strict formală Băsescu acum în România. A fost un discurs de cârciumă. Când o să fie el premier, o să poate să le numească pe Udrea și Boagiu miniștrii.
Nu vreau să intru în troacă iar cu Băsescu. Cu siguranță UDMR va găsi pe altcineva, PSD va găsi pe altcineva dacă Băsescu respinge numirile. Am ajuns să stăm la toanele lui Băsescu, ceea ce e foarte rău.”, a spus Ponta la Antena 3.