Victor Ponta: Nu voi vota mâine noul Guvern

Fostul premier Victor Ponta a anunţat luni că nu va vota noul Guvern şi că nici nu a fost invitat la bilanţul guvernării de către PSD.

"Nu voi vota mâine noul Guvern. Nu cred că au nevoie de votul meu. Decizia PSD despre guvernul domnului Cioloş este în regulă... Nu am fost invitat la PSD ieri şi nu o să comentez nimic din ce au făcut. Nu am fost invitat la bilanţul guvernării pe care eu am condus-o. Nu m-am supărat. Pe PSD nu o să mă supăr niciodată. Şi nici nu mă duc neinvitat nicăieri. Importat este însă că s-a vorbit de bine despre guvernare!", a scris Victor Ponta pe Facebook.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a recomandat duminică parlamentarilor social-democraţi să voteze în favoarea învestirii Guvernului Cioloş dacă miniştrii desemnaţi vor avea o prestaţie bună în timpul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului.