Premierul Victor Ponta a declarat, la România TV, că vrea să conducă Guvernul până la finalul mandatului, în 2016, pentru că este o guvernare care are rezultate foarte bune şi dacă "s-ar strica" ar fi "o prostie" pentru România. El a precizat că nu îi este frică că PSD îl va trăda.
Întrebat dacă intenţionează să rămână la guvernare până în 2016, șeful Executivului a răspuns: "Aşa este proiectul nostru comun, aşa am discutat şi cu Liviu Dragnea, şi cu Gabi Oprea, şi cu Călin Popescu-Tăriceanu, cu Daniel Constantin.(...) Nimeni nu contestă că această guvernare chiar are rezultate foarte bune. Sunt alte scandaluri, personale, politice, dar toată lumea zice că guvernarea este bună, de ce s-o stricăm? Ar fi chiar o prostie, pentru România în ansamblu".
El a subliniat că este dispus să demisioneze "într-o secundă" dacă i se va cere aceasta de către coaliţia aflată la guvernare, dar refuză să facă asta doar pentru că se "isterizează" co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu.
În legătură cu spiritul trădărilor pe care l-ar avea PSD, Victor Ponta a explicat: "Pe lângă faptul că mie PSD mi-a dat maximum ce se poate da unui om, am fost preşedinte TSD, am fost ministru de două ori, am fost prim-ministru, deci orice se va întâmpla, oricum eu nu pot să fiu trădat de PSD pentru că am primit foarte mult, poate mai mult de cât meritam".
El a amintit că a fost prezent la Congresul PSD din 2005, când Mircea Geoană a pierdut conducerea partidului, şi la întâlnirea de la Hotel Ritz, în cazul lui Adrian Năstase, dar în ceea ce-l priveşte şi-a exprimat convingerea că nu va avea asemenea probleme.
"În cazul meu nu mi-a cerut nimeni să demisionez, eu am demisionat, din convingerea mea. Ba chiar colegii au insistat să rămân şi am spus: 'Nu, nu-i bine să rămân'. Deci nu pot fi trădat pentru ceva ce eu sunt deja la dispoziţia PSD", a adăugat Victor Ponta.