Fostul prim ministru al României, Victor Ponta, spune că Ludovic Orban, actualul premier, vrea să se sinucidă politic.
Eu am așteptat ieri, fiind 1 iunie, să iasă domnul Orban seara, cum am făcut eu în 2015. Să zică, "domnule, n-a fost ușor, dar am găsit banii de alocații". Îl dădea toată lumea, chiar și dumneavoastră. Și eu, ce era să zic. Dar el chiar vrea să se sinucidă (nr. politic).
Declarația domnului Orban când a devenit prim ministru, a zis așa: "Nu se discuta legea pensiilor". Apoi, în februarie, doamna ministru al Muncii a zis că sunt bani în buget, Cîțu la fel.
”În 2010 nu aveam bani la buget, a venit Băsescu și a tăiat. În 2011 la fel. În 2012 am dat banii oamenilor, nu au plecat cu ei din țară, i-au cheltuit aici și am avut 7 ani de creștere economică. Împotriva acestei legi promulgate de Iohannis nu a votat nimeni, nici PNL”, a reamintit Victor Ponta
”Mâine avem la vot ordonanța prin care guvernul a amânat plata alocațiilor. O ordonanță respinsă își încetează efectele și reintră în vigoare legea anterioară, deci ar trebui date alocațiile. M-am uitat în toate țările europene, nu există nici o țară care să nu dea ceva ce îi obligă legea”, a continuat liderul ProRomania.
”De ce să nu dai banii, când oricum prin TVA se întorc mare parte la domnul Cîțu. Pe vremea guvernelor Tăriceanu și Ponta oamenii au dus-o bine. Noi l-am citit pe Kanes, nu vin ideile astea din mintea noastră. Ăștia sunt în junglă, ca elefantul care crede că e mare și ceilalți să moară. Nu e așa.
În America în 2008, au dat bani băncilor și i-au pus să împrumute oamenii și așa s-a refăcut economia. Mai mult ca niciodată trebuie să bagi bani în economie. Dacă ești în stare, da drumul la autostrăzi. Ai? Nu ai. Prin agricultură. Nu au dat nici un fel de ajutoare.
Într-o lună de închis economia am pierdut 15 miliarde de euro, printr-o decizie politică", a declarat Victor Ponta.
"Bolnavul e în stare foarte gravă. În cultură, la sport, nu o să mai avem campionate, dacă nu le ajutăm acum. Le zicem să se antreneze prin parcuri și la perete și zice guvernul că se ocupă el la anul. Păi la anul nu o să mai existe. Dacă lăsăm să moară firmele românești, în ce să mai bage guvernul bani la anul? Trebuie acum, într-o săptămâna, într-o lună. Cine mai rezistă până în februarie-martie?", a adăugat fostul premier.
"Văd un tip de aroganță de tip "nouă nu ne face DNA dosare, pe noi ne votează diaspora, n-au ce să ne facă". Nu își dau seama că oamenii pot vota Pro România, pot vota USR.
Să vă dau o veste nouă, de azi. CCR a declarat ordonanță privind achizițiile, neconstituțională. Problema e că fiind neconstituțională, se desfac toate efectele juridice, iar Curtea de Conturi vine și le impută banii celor care i-au cheltuit. Apropos, mâine ce fac, cum fac achiziții?", a comentat Ponta una dintre știrile zilei.
"Eu cred că ar trebui să dăm cât mai repede jos acest guvern. Iohannis o să-l pună tot pe Orban sau pe Cîțu. Dar de ce numai de la PNL, dacă e unu bun, care nu e de la PNL, de ce nu? Până și Băsescu l-a ținut pe Tăriceanu vreo 4 ani, m-a pus pe mine de două ori. E trist că întotdeauna se poate mai rău.", a declarat Ponta, în dialog cu Victor Ciutacu, la Romania TV.