Victor Ponta a REFUZAT, la Antena 3, să semneze pentru Mircea Diaconu

Prezent în cadrul emisiunii ”Punctul de întâlnire” difuzată de Antena 3, Victor Ponta a fost invitat să semneze pentru susținerea candidaturii lui Mircea Diaconu. Deși a avut numai vorbe de laudă la adresa fostului liberal, premierul s-a eschivat și nu a semnat.

”Am lucrat foarte bine cu el ca ministru şi a stat în Guvern până în ultima zi, când s-a dat sentinţa de incompatibilitate. Îl apreciez şi cred că ar fi un câştig pentru România, este un om de cultură, care ar putea reprezenta interesele României. Aş minţi să spun că-l voi vota, voi vota lista noastră, bineînţeles. În acelaşi timp, m-aş bucura ca un candidat independent să ajungă în PE.”, a spus prim-ministrul. ”Cred că e o mare şansă ca un candidat independent să ajungă în PE. Dacă va lua şi voturi de la PSD, nu mă supăr. Avem destule. Şi Edi Hellvig a plecat de pe listă tot din cauza ANI, dar a ajuns în PE. Nu poţi să spui că îl scoţi pe Diaconu pentru că are probleme cu ANI. Aici a fost un lucru care l-a victimizat pe Mircea Diaconu și cred că asta îl va ajuta.” a completat premierul, fără însă să semneze pentru candidatura fostului ministru la euroalegeri. Pe de altă parte, Crin Antonescu, invitat într-o emisiune la B1 TV nu a ezitat să-l taxeze pe fostul aliat. ”Dacă premierul s-ar întâlni cu un moderator, vreodată, în interviuri, poate acela l-ar întreba: în 2012, la europarlamentare, de ce Diaconu nu a fost pe listă? Nu a vrut? Ponta e incorect în chestiunea asta şi încearcă să mai ciupească ceva din simpatia pentru Mircea Diaconu, pentru că e actor. Lumea îl percepe drept o victimă şi îl simpatizează.”, a spus liderul liberal. ”Am renunţat la Diaconu cu părere de rău, fără niciun alt gând. Tinta este tot PNL, pentru că acolo există o campanie de multă vreme, cred că se vede cu ochiul liber. Uneori am sentimentul că i-am luat locul domnului Băsescu. Din păcate, nu va folosi domnului Diaconu.” a mai spus Antonescu. 

  • Victor Ponta: Vrem să accelerăm intrarea Republicii Moldova în UE
  • Crin Antonescu: PSD fură tot ce poate. PNL va reveni la guvernare după alegerile prezidențiale