VICTOR PONTA, limbaj de mahala. Premierul, către ministrul Apelor: "Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai chef de niste inundatii?"

VICTOR PONTA, limbaj de mahala. Premierul, către ministrul Apelor: "Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai chef de niste inundatii?"

Premierul Victor Ponta a vizitat, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, satul Beiu şi zonele cel mai grav afectate de inundaţiile din judeţul Teleorman. Ministrul Apelor, Doina Pana, s-a întâlnit pe traseu cu prim-ministrul, care i-a vorbit în termeni vulgari.

Marţi, în timpul unei vizite la Teleorman, Victor Ponta şi Liviu Dragnea s-au urcat într-o barcă pneumatica, trasă de pompieri încălţaţi cu cizme de cauciuc. Alături de cei doi a fost şi ministrul Apelor, Doina Pana, care nu se gândea că va avea parte de o asemenea deplasare.

Ponta: "Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai tu chef de niste inundatii?" Doina Pana: "Pai nu aveam chef, dar..."

Deşi premierul ar trebui să aibă un limbaj formal, acesta a preferat să discute cu ministrul Apelor în termeni folosiţi mai degrabă pe maidan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul Ponta şi vicepremierul Dragnea au anunţat sătenii din Beiu, Teleorman, că Guvernul va aloca 15 milioane lei pentru construirea unui dig şi alte lucrari hidrotehnice de sistematizare a râurilor Vedea şi Teleormanul, proiectul urmând să fie finalizat până la sfârşitul lunii august.

Director de la Ape, reclamat de un sătean

Un bărbat din satul Beiu i-a spus premierului că un director de la Ape ocupă funcţia degeaba, deoarece nu face nimic pentru oameni.

Sateanul i-a spus lui Ponta că persoana respectivă "stă de 35 ani numai acasă" deşi ocupă postul de director, Ponta răspunzându-i: "De 35 de ani este director ? Asta care raspunde de aici? Ia, că îl verific acum şi poate îl lăsăm de tot acasă. Acum, când merg la prefectură, îl verific. Il 'promovăm' acasă. Mai dăm pe unul afara, că, dacă nu dăm afără, nu înţeleg".