Guvernul asigură logistica şi fondurile necesare justiţiei, iar independenţa este acum garantată de către politic, dar există şi partea responsabilităţii, consideră premierul Victor Ponta.
"Independenţa justiţiei este garantată şi e un lucru foarte bun. Partea a doua este partea de responsabilitate, care ţine de sistem. Justiţia este o putere egală cu Legislativul şi Executivul şi cred că are deja, sau îşi formează, mecanisme prin care să fie şi responsabilă. Ceea ce e în obligaţia mea - partea de logistică, să mă asigur că magistraţii au nişte venituri consistente care să-i ferească de tentaţia corupţiei şi mai trebuie să facem un lucru, şi anume să vedem eficienţa serviciului public, cât de mult durează un proces, cât de mult costă. Partea care ţine însă de responsabilitate este un mecanism intern al sistemului şi, atât timp cât dinspre politic nu mai au - cum au avut pe vremea lui Băsescu - constrângeri, cred că o vor face. Sper", a declarat Victor Ponta, aseară, la Antena 3.
Întrebat ce se întâmplă cu cei din sistem care au avut o anumită "subjugare politică" în ultimii zece ani, Ponta a răspuns : "Ca să citez dintr-un confrate al dumneavoastră, jurnalist, poate se eliberează şi ei".