Moţiunea de cenzură a PNL a fost dezbătută şi votată marţi în Parlament. Premierul Victor Ponta i-a acuzat marţi pe liberali că se ascund în spatele procurorilor şi aşteaptă ca aceştia să facă opoziţie în locul lor.
"Cred că intenţia PNL-PDL de a se ascunde mereu în spatele procurorilor, de a aştepta ca aceştia să facă opoziţie în locul lor este o intenţie profund greşită, care nu are legătură cu principiile democratice. Cred în continuare că în Parlament trebuie să se facă politică şi nu justiţie şi în justiţie trebuie să se exercite doar drepturile şi libertăţile fundamentale şi responsabilităţile în faţa judecătorilor", a spus premierul Ponta.
Tototdată, prim-ministrul i-a acuzat pe liberali că au ca "marcă înregistrată" trădarea.
"Şi domnul preşedinte Dragnea este foarte bun dacă votează, dacă convinge PSD să dea jos Guvernul. Dacă nu, e un penal, un baron, un om condamnat pentru faptul că a organizat referendumul pe care dvs l-aţi votat şi pentru care dvs aţi făcut campanie alături de noi. (...) Şi dl Oprea e un om foarte serios dacă trădează Guvernul. Dacă nu, e un om foarte rău, care trădează interesul naţional şi tot aşa. Ideea e simplă: trădarea şi schimbarea, din păcate, sunt o marcă înregistrată pentru partidul care a candidat în 2014 ca reprezentant ALDE şi luni dimineaţă s-a trezit la PPE", a susţinut Ponta.