Victor Ponta îi invită pe liberali să-l demită dacă pot

Victor Ponta îi invită pe liberali să-l demită dacă pot

Pe repede înainte, deputații juriști au dat aviz negativ începerii urmăririi penale în cazul premierului. Astăzi, urmează votul în plen. Coaliția vrea să demonstreze Opoziției că deține majoritatea

Zi plină, ieri, la Comisia Juridică. La ora 11.00, premierul Victor Ponta a intrat în sala de şedinţă. Întrebat dacă va cere să fie audiat, Ponta a răspuns : „bineînţeles”, dar nu a stat mai mult de 15 minute, spunând la ieşire că se va întoarce la ora 16.00. „Mâine vreau să fie votul în plen. Nu vreau să tergiversăm. Nu am nevoie să-mi studiez dosarul”, a spus el.

Decizia PSD de a nu mai tergiversa cazul Ponta și de a soluționa, cât mai rapid, situația sa, pentru a închide subiectul, i-a luat prin surprindere inclusiv pe liberali. Aceştia doreau să propună ca raportul Comisiei Juridice să fie prezentat azi şi votul să fie dat în plenul de miercuri. Votul în plenul Camerei Deputaţilor va fi, însă, dat, în această dimineaţă, la ora 10.00, aşa cum a dorit PSD.

Ponta: Șova, propunerea PSD

Ne puteți urmări și pe Google News

Punctual, ca niciodată, premierul s-a prezentat, din nou, în faţa Comisiei Juridice, aşa cum a promis, de la ora 16.00. El nu a stat mai mult de 5 minute, timp în care le-a spus celor din Comisie că a semnat documentele la care dosarul face referire deoarece aşa prevede legea şi a subliniat faptul că a fost vorba despre o colaborare între două societăți de avocatură, nu între persoane. În ceea ce priveşte numirea lui Dan Şova ca ministru, Ponta a explicat că aceasta a fost propunerea PSD, potrivit unor surse care au participat la ședința Comisiei.

Aviz negativ. Alina Gorghiu, absentă

Se pare că pledoaria scurtă a premierului i-a convins pe deputaţii jurişti, pentru că aceștia au dat aviz negativ pentru cererea sa de urmărire penală. Au fost înregistrate 18 vo turi „împotrivă”, 7 „pentru” şi o abţinere.

Alina Gorghiu, co-președintele PNL, deși membră a Comisiei, nu a participat la ședința unde a fost audiat Ponta, în ciuda faptului că îi cere acestuia demisia din funcţia de premier. Ea a explicat ulterior că a anunțat că va boicota acțiunile premierului și că nu va sta cu Ponta în aceeași sală dacă nu va fi necesar. „Cum avem posibilitatea să desemnăm un înlocuitor, am optat pentru această variantă” a mai spus Gorghiu.

Premierul a susținut că i-a rugat pe deputaţii liberali să nu voteze politic în cazul său, însă a fost „un pic dezamăgit” să constate că aceştia au votat în acord cu „ordinul” primit de la Gorghiu.

„Mi-au dat dreptate, mi-au spus colegii liberali că așa e, că am dreptate, după care au votat cei șapte liberali tot cu ordinul de la doamna Gorghiu. Nu pot decât să spun că sunt un pic dezamăgit”, a afirmat Ponta.

El a precizat că liberalii i-au dat dreptate în sensul că „toată lumea ştie că să propui şi să participi la numirea unui ministru în Guvern nu e o chestie de conflict de interese”.

Vot sigur și la moțiune

PSD este dispus să tranșeze și subiectul moțiunii de cenzură cât mai rapid. Aceasta a fost citită, ieri, în plenul reunit al celor două Camere, de la care social-democrații, în majoritatea lor, au lipsit, în frunte cu membrii Guvernului și premierul Victor Ponta. A lipsit însă și co-președintele PNL Alina Gorghiu. Votul va avea loc vineri de dimineața, o zi neobișnuită pentru un plen, în condițiile în care mai toți parlamentarii sunt, de regulă, plecați în teritoriu. Tema acesteia este votul prin corespondență. Potrivit unui calcul parlamentar, doar o minune poate face ca moțiunea de cenzură a PNL să întrunească voturile necesare pentru ca Guvernul Ponta să cadă. Astfel, majoritatea guvernamentală formată din PSD, UNPR, PC, PLR și grupul minorităților are 318 parlamentari, în timp ce PNL nu are nicio șansă dacă nu convinge formațiunea lui Gabriel Oprea să voteze căderea Guvernului Ponta. Împreună cu UDMR, neafiliații și Grupul Democrat- Popular, s-ar strânge 240 de voturi.

Guvernul din umbră al PNL

Deşi pare un scenariu destul de improbabil, în eventualitatea în care premierul demisionează sau moţiunea de cenzură a PNL trece, se discută despre un guvern condus de Cătălin Predoiu (foto), aceasta fiind varianta de premier agreată de preşedintele Klaus Iohannis.

FOTO: Catalin Predoiu

Potrivit unor surse liberale, la ministerul Afacerilor Interne sunt vehiculate două nume, Alin Tise și Marian Petrache, iar la Externe, Mihai Razvan Ungureanu sau Radu Carp. La Cultură, favoriţi ar fi Radu F. Alexandru sau Gigel Ştirbu, la Justiţie, Daniel Buda sau un independent, la ministerul Dezvoltării Regionale, Dan Motreanu, la ministerul Agriculturii, Gheorghe Ştefan, iar la MApN, Teodor Atanasiu sau Marinică Dinică.

La Educaţie s-a vehiculat numele Ralucăi Turcan sau Vlad Nistor, la Finanţe Gheorghe Ialomiţianu sau Eugen Nicolăescu, Alexandru Nazare la Fonduri Europene, la ministerul Muncii, Cristina Pocora sau Claudia Boghicevici, Anca Boagiu la ministerul Transporturilor, Sulfina Barbu sau Lucia Varga la Mediu, Dragoş Şerban sau Cristian Buşoi la Sănătate, Andreea Paul Vass la Economie, Lucian Bode la Energie, Ovidiu Raeţchi la Ministerul Românilor de pretutindeni şi Mircea Cazan la Ministerul pentru societatea informaţională.

PSD nu renunță la Ponta

Ieri, liderii PSD au reconfirmat susţinerea faţă de Victor Ponta. Aceştia susţin că preşedintele PSD nu are de ce să demisioneze de la şefia Executivului. Cu susţinerea liderilor coaliţiei de guvernare, Gabriel Oprea, Călin Popescu- Tăriceanu şi Daniel Constantin, social- democraţii nici măcar nu iau în calcul posibilitatea ca Ponta să renunţe la funcţia de prim-ministru. Ei nici măcar nu iau în discuţie, cel puţin deocamdată, posibile nume pentru funcţia de premier. De menţionat este că, chiar dacă Ponta demisionează, PSD rămâne la guvernare, având majoritate.

PSD vs. PNL: faza pe proteste

Puterea şi Opoziţia au început un adevărat război în declaraţii după ce liberalii au anunţat că, vineri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură, vor organiza un lanţ uman în jurul Parlamentului. Victor Ponta, le-a cerut să înţeleagă că într-o democraţie lucrurile „nu se tranşează în stradă prin forţă”.

„Am înţeles că ei aduc 1.000 de oameni, noi putem să aducem 10.000. Dacă ei pot să aducă 10.000, noi putem să aducem 100.000”, a spus Ponta în faţa liderilor social-democraţi, punctând faptul că se vor adresa procurorului general al României cu sesizare penală. „Şi procurorul general, conform procedurii, ca şi la mine, îi declară suspecţi şi îi cercetează”, a mai spus Ponta. Tot ieri, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, le-a atras atenţia liberalilor că organizarea de „manifestări politice ilegale” în scopul împiedicării exercitării puterii de Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală.

În replică, Alina Gorghiu, a precizat că liberalii nu sunt deloc impresionaţi de „ameninţările” celor doi. „Atât ştie să facă partidul lui Iliescu, Năstase şi Ponta, din 1990 încoace: mineriade, contrademonstraţii, insti gare la ură, dispreţ faţă de cetăţeni şi legi”, a transmis Gorghiu.

Susținere în unanimitate de la PSD

PSD merge mai departe, în ciuda evenimentelor din ultimele zile. Asta au decis ieri, în unanimitate, liderii social-democraţi, după mai bine de două ore de discuţii în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN). „În unanimitate, nu doar colegii de la PSD, au fost toţi liderii Coaliţiei aici, vor să continuăm o guvernare care, probabil, merge prea bine”, a spus Victor Ponta, la finalul şedinţei

FOTO: Liderii Coaliţiei de guvernare au transmis în faţa liderilor PSD mesaje de susţinere faţă de premierul Victor Ponta

Pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Guvernul actual şi faţă de Victor Ponta, la şedinţa PSD au fost invitaţi liderii coaliţiei de guvernare: vicepremierul Gabriel Oprea (UNPR), preşedintele Senatului, Călin Popescu- Tăriceanu (PLR) şi Daniel Constantin (PC). Deşi nu mai are nicio funcţie în partid, a fost prezent şi Liviu Dragnea. La astfel de şedinţe, Dragnea stătea lângă premier, însă acum s-a așezat pe ultimul loc de la masă. Lângă el, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb.

Liderii Coaliției, mesaje de solidaritate

Oprea, Tăriceanu şi Constantin au ţinut, fiecare, câte un discurs în faţa liderilor social- democraţi. Principalul mesaj transmis de cei trei a fost susținerea față de premierul Victor Ponta. De asemenea, ei au punctat faptul că doresc să meargă mai departe alături de PSD la guvernare, potrivit unor surse social- democrate.

„Toţi colegii din Coaliţia de guvernare au spus că trebuie să mergem mai departe. Pe de o parte, a avea o justiţie independentă şi puternică, pe de altă parte, abuzuri şi erori uriaşe”, a menţionat premierul.

În cadrul şedinţei, Tăriceanu a propus crearea unei comisii parlamentare pentru evaluarea democrației, respectiv a statului de drept, el vorbind, în acest context, despre un dezechilibru major în detrimentul Legislativului. „Dacă nu vom reuşi să redăm încrederea cetăţenilor în actul de justiţie atunci, sigur, că nu putem să vorbim de statul de drept”, a spus Tăriceanu.

Modifi cările la Codul Penal

Peste 20 de propuneri privind modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, care au trecut deja de Senat, vor ajunge astăzi pe masa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Acestea au mai fost puse pe ordinea de zi a Comsiei, însă, de fiecare dată, discuţiile au fost amânate. „Ministerul Justiției face presiuni să adoptăm propunerile făcute de Guvern. Nu putem să le luăm în discuţie doar pe acelea. Le vom discuta la pachet”, au declarat, pentru EVZ, surse parlamentare. Deputaţii jurişti susțin că vor trimite proiectele la instituţiile abilitate pentru a formula un punct de vedere, și abia apoi vor fi discutate în Comisie.