Nou atac la adresa DNA. Victor Ponta îi ia apărarea şi lui Radu Mazăre. Ieri a spus că e alături de Duicu

Premierul Victor Ponta nu a dorit să răspundă la întrebările jurnaliştilor în legătură cu percheziţiile efectuate de DNA la Primăria Constanţa şi acasă la baronul Radu Mazăre.

Întrebat ce crede despre aceste acţiuni, Ponta a comentat că "până la 7,4 milioane mai e", referire la numărul de persoane care au votat pentru demiterea președintelui Traian Băsescu la referendumul din 2012. "Percheziţii vor fi peste tot. Eu am aceeaşi poziţie, şi anume şi în 2012, după referendum, s-a pornit acel val de anchete în ideea că, în decembrie, oamenii nu vor vota cu USL şi au votat. Şi acum vor vota cu noi. Radu Mazăre este un om pe care îl apreciez foarte mult, care a fost votat de atâtea ori de cetăţenii Constanţei şi rezistă ca toţi ceilalţi", a spus Ponta, conform mediafax.ro.

Ieri liderul PSD a declarat că nu se va dezice de preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi alţi şefi de consilii judeţene, aflaţi în atenţia DNA, care au probleme "doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine".

"Eu cred că vom lua mai multe voturi, pentru că oamenii ştiu foarte bine. Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa (preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, urmărit penal într-un dosar privind licitaţiile trucate - n.r.), nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sunt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme, ştiam cu toţii acest lucru că asta se va întâmpla până în noiembrie", a spus Ponta, citat de mediafax.ro.

Procurorii DNA din București au demarat mai multe percheziții în Constanța. Anchetatorii au descins la Primăria Municipiului Constanța și acasă la primarul Radu Mazăre. Potrivit primelor informații, edilul este suspectat de fapte de corupție în legătură cu construirea cartierului de locuințe Henri Coandă.

Dosarul este instrumentat de Ana Dana, același procuror care-l anchetează și pe președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, acuzat și el de fapte de corupție. De altfel, în ultima perioadă, cei doi au cerut desființarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA).