Premierul Victor Ponta a refuzat să se întâlnească cu Subsecretarul de Stat al SUA, Victoria Nuland, care vine astăzi la Bucureşti. Consilierul lui Ponta, Gyorgy Frunda, a explicat că Nuland nu este de rangul premierului şi a decretat că "România nu este colonie".
În august 2012, când a sosit la Bucureşti predecesorul Victoriei Nuland, subsecretarul de stat Philip Gordon, premierul Victor Ponta a avut discuţii cu acesta. La acel moment tensionat, când se aştepta decizia Curţii Constituţionale referitoare la validitatea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, Gordon a avut discuţii cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu, cu Crin Antonescu, preşedinte interimar, şi cu Ponta. Agenda premierului, supraîncărcată Acum, potrivit unor surse oficiale, Victor Ponta a refuzat să discute cu Victoria Nuland, emisarul Departamentului de Stat, deşi partea americană a solicitat o întrevedere. "Este agenda pe care o face partea americană, ştiu că este o întâlnire cu ministrul de Externe, înţeleg că este o întâlnire la Cotroceni. În ceea ce priveşte premierul, am discutat cu domnul prim-ministru de acum două zile, atunci când această vizită a fost anunţată. Programul premierului era făcut de multă vreme, aşa încât, din motive obiective, acel program nu a putut fi schimbat şi am tot mandatul premierului să pot discuta orice fel de aspect pe care şi partea americană şi partea româna le consideră necesare", a explicat ministrul de Externe, Titus Corlăţean. "România nu e colonie" Consilierul premierului Ponta pe probleme de minorităţi naţionale şi relaţii interna-ţionale, Gyorgy Frunda, a avut o explicaţie mult mai arogantă: "Premierul României poate să discute, eventual, cu Secretarul de Stat, dacă iau ca reper nivelul la care se discută în politica internaţională". Afirmaţia a fost făcută ieri, cu o zi înainte de sosirea Victoriei Nuland la Bucureşti. Frunda a continuat într-un ton neobişnuit de dur împotriva guvernului american. "Mi se pare puţin cu un aer de superioritate, ca şi cum ar vorbi dirigintele cu elevii. E normal, trăim într-o lume globalizată, făcem parte din sisteme strategice de apărare, dar ce ar fi dacă spunem că am merge noi în SUA să verificăm situaţia condamnărilor la moarte, care contravine tuturor convenţiilor internaţionale sau că mergem să verificăm decizia Parlamentului din Colorado, de la 1 ianuarie, de a admite marijuana. (...) Nu e aroganţă, dar arată o anumită superioritate a Unchiului Sam", a spus Frunda. El a adăugat că România nu este o colonie şi "refuză" ideea că ne este este "inspectat nivelul statului de drept". Ghiţă: "Frunda bate cîmpii" Deputatul Sebastian Ghiţă, un apropiat a lui Ponta, a criticat declaraţiile făcute de Frunda. "Cred că bate câmpii. Nu vreau să-l jignesc şi să spun că a fost o declaraţie idioată, dar cuvântul neinspirat este mult prea blând. SUA reprezintă cel mai important partener strategic al României. Dezvoltarea economică a României în condiţii de siguranţă şi stabilitate depinde de acest parteneriat strategic. Domnul Frunda n-a realizat că declaraţiile sale vor fi folosite ca propagandă anti-Guvern" a spus Sebastian Ghiţă. Antonescu n-a fost solicitat Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că n-a fost invitat la vreo întâlnire cu subsecretarul de stat, Victoria Nuland. Antonescu a apreciat însă că o discuţie despre starea statului de drept i se pare normală. "Faptul că starea statului de drept e subiectul principal al acestei vizite şi al acestor întrevederi mie mi se pare a fi din regimul normal. Preocuparea pentru statul de drept este în România, ca şi în Statele Unite cred, permanentă. Dacă e vorba de nişte lucruri concrete, de nişte nemulţumiri sau de nişte primejdii legate de România, trebuie să vedem despre ce e vorba", a afirmat liderul PNL.
Petiţie către Secretarul de Stat Un grup de cetăţeni româno-americani a iniţiat o scrisoare deschisă în care, în contextul vizitei la Bucureşti a subsecretarului de stat Victoria Nuland, îi cer secretarului de stat John Kerry să "pună mai multă presiune" pe oficialii de la Bucureşti pentru a respecta statul de drept şi independenţa Justiţiei. În scrisoare i se mulţumeşte lui John Kerry pentru faptul că a trimis-o la Bucureşti pe Victoria Nuland ca să discute cu autorităţile române despre statul de drept şi se aminteşte de superimunitatea pe care au vrut să şi-o voteze, recent, parlamentarii români. "Există multe exemple în lume care arată că nicio ţară nu poate oferi o viaţă bună şi un viitor cetăţenilor ei dacă este condusă de o clasă politică coruptă care vrea să fie deasupra legii", se mai afirmă în petiţia transmisă lui Kerry.
Victoria Nuland, specializată în spaţiul ex-sovietic
Victoria Nuland (foto) este asistent al Secretarului american de Stat şi conduce Biroul pentru Europa şi Euroasia din Departamen
- Victoria Nuland, asistentul secretarului american de Stat, vine la București pentru a discuta despre statul de drept. Nuland nu se întâlnește cu Ponta!
- Titus Corlățean: Ponta nu se va întâlni cu Victoria Nuland, pentru că nu-i permite programul
- Declaraţie AGRESIVĂ a lui Frunda, consilierul lui Ponta, despre vizita lui Nuland: „Uncle Sam ne privește cu SUPERIORITATE. Nu suntem COLONIE”