Președintele PRO România, Victor Ponta, a postat un mesaj pe pagina sa personală de Facebook, rememorând momentele Congresului PSD din 2010, atunci când a fost ales președinte al partidului. 

„În 20 Februarie 2010 am fost ales Președinte al PSD – le mulțumesc tuturor celor care atunci au avut încredere în mine și m-au sprijinit ( partea comică este că Liviu Dragnea a spus foarte clar că el a votat cu Mircea Geoană.

Consider că mi-am făcut datoria față de PSD / acum îmi folosesc toată energia, experiența acumulată și sufletul pentru reușita PRO România – un proiect alternativă pentru toți cei dezamăgiți de ceea ce oferă partidele actuale, pentru cei care cred într-o guvernare profesionistă și în lupta pentru interesele României în Uniunea Europeană și în Lume!

Azi sunt la fel de determinat ca și în 2010 – sunt însă mult mai experimentat învățând enorm din propriile greșeli și din lecțiile dureroase, dar necesare pe care viața mi le-a dat!

Anul trecut, în 20 Februarie 2018, scriam tot aici pe contul meu de Facebook o impresie – în 2019 , din păcate, am doar confirmarea acesteia :

În urmă cu exact 8 ani (20 Februarie 2010), colegii din PSD m-au ales în urma unei competiții deschise și corecte să le fiu lider / voi fi toată viață mândru de acest lucru și recunoscător pentru încrederea acordată.

În discursul meu de la acel Congres am promis în principal 3 lucruri:

1. Că voi aduce din nou PSD pe primul loc în preferințele românilor, modernizând și deschizând Partidul față de societate, promovând oameni noi și politici social democrate progresiste și europene – am reușit acest lucru în 2012 și sunt mulțumit.

2. Că vom guverna România în mod profesionist și eficient, încercând să depășim performanțele Guvernului „Năstase”, să aducem creștere economică sustenabilă și politici sociale adevărate, că vom dovedi și mediului de afaceri și celor tradiționali „de dreapta” că PSD este capabil să guverneze liberal în economie și social-democrat în restul domeniilor / am demonstrat acest lucru în 2012-2015 și sunt mulțumit.

3. Am promis colegilor mei că nu voi pune niciodată interesul meu personal înaintea interesului public și al celor pe care îi reprezentăm, că nu voi folosi Partidul ca și scut pentru protecția mea, că nu mă voi agăța de funcție atunci când, în loc să fiu o locomotivă, voi ajunge o piatră de gâtul Partidului prin imaginea negativă sau problemele mele juridice – am făcut acest lucru în 2015 și cred, în continuare, că am luat decizia corectă pentru cei care m-au ales și pe care îi reprezentam.

Îmi pare rău că în 2018 PSD are un lider care nu se va legitima niciodată printr-o competiție corectă și deschisă ca cea de la Congresul din 2010, ci prin aranjamente de culise și prin cumpărarea cu funcții a sprijinului / îmi pare rău că PSD nu se mai comportă ca un partid de stânga modern, ci a fost întors cu forța la ideile lui Vadim Tudor din anii ’90 – și are un lider care își face un model din Viktor Orban / îmi pare rău să văd că de peste 1 an PSD are cea mai haotică și incompetentă guvernare din istoria sa / îmi pare rău să văd cum un grup de oameni parașutați din alte partide au confiscat PSD și îl folosesc doar pentru puterea personală, bani și pentru protecție în fața legii. 

Eu cred în continuare în ceea ce am afirmat în 2010 – și voi lupta pentru acele idei oricât de „vitrege” sunt condițiile actuale.”, a scris Victor Ponta.

Această postare a fostului premier vine în contextul în care, în urma CExN al PSD de ieri, președintele filialei PSD Vrancea, Marian Oprișan, a lansat un atac la adresa lui Liviu Dragnea, acuzându-l că face pe șeful în partid. Mai mult decât atât, Oprișan a cerut organizarea unui nou congres până la finalul lunii octombrie.