Victor Ponta: Doar două din zecile de moțiuni de cenzură contra guvernelor din ultimii 25 au trecut

Șeful guvernului a declarat, referitor la decizia PNL de a depune o moțiune de cenzură, că, în ultimii 25 de ani, partidele au avut zeci de asemenea inițiative, dar parlamentul a votat favorabil doar două.

"Din câte ştiu, în istoria democratică a României, în 25 de ani, s-au depus zeci de moţiuni de cenzură - una pe sesiune, uneori şi mai des în anumite condiţii - şi de trecut au trecut doar două: una împotriva lui Boc, în 2009, şi cea împotriva lui Ungureanu. Deci, se fac moţiuni de cenzură chiar şi atunci când ştii că nu ai şanse, ca un gest politic", a declarat Victor Ponta la România TV.

Liderul PSD a amintit că guvernul său a primit în parlament un vot masiv de încredere, pe 15 decembrie, adăugând că nu a auzit ca vreun parlamentar să îşi fi schimbat părerea într-un răstimp mai scurt de o lună.

Co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au declarat, luni, că doresc preluarea guvernării prin iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ponta şi negocierea unei majorităţi în actualul Parlament, deoarece aleşii nu ar vota în majoritate pentru declanşare.