Victor Ponta, dezvăluire șoc: ”Socrul meu a avut mandat de interceptare totală”

Liderul Pro România a declarat luni că socrului său, Ilie Sârbu, i-au fost interceptate absolut toate comunicațiile în lunile august, septembrie și octombrie 2014. Victor Ponta a precizat că Ilie Sârbu a primit dovada interceptării totale, de Direcţia Naţională Anticorupţie, în aceeași zi.

"Înainte să vin la emisiune m-am întâlnit cu socrul meu şi primise o hârtie de la DNA. Socrul meu care, sigur, e persoana cea mai apropiată de familia mea şi cu care stăm, ne vedem în fiecare zi, ştiţi că a avut mandat de interceptare totală, telefoane, ambiental, tot-tot-tot, aşa, ca la terorişti. (...) A avut acest mandat în campania electorală, septembrie, octombrie, cât a fost campania electorală. Evident că i-au dat clasare acum că... în 2018. Am hârtia de la DNA. Scrie aşa: conform legii, vă aducem la cunoştinţă că s-a procedat la interceptarea comunicaţiilor, a oricărui tip de comunicare purtată de la posturi audio, video, prin fotografiere, măsuri de supraveghere fiind autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi în perioada, şi ne dă perioada, august, septembrie, octombrie 2014", a spus Ponta la TVR 1.