Victor Ponta, despre salariile demnitarilor: S-a schimbat schimbarea. Părea că mă răzbun pe domnul Iohannis | VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat, într-o intervenție telefonică la B1 TV, că s-au pus banii la buget pentru ca ordonanța privind mărirea salariilor demnitarilor să poată fi pusă în aplicare, deși el personal nu și-a schimbat părerea că această creștere ar fi trebuit să se aplice odată cu creșterea veniturilor pentru ceilalți bugetari.

"S-au pus bani. S-a schimbat schimbarea. Eu nu mi-am schimbat părerea asupra faptului că a fost inoportun și că trebuia să mărim salariile la demnitari odată cu toată lumea. Dar, două lucruri foarte politice: însemna să abrog un lucru făcut cu bună credință de către domnul Oprea, ceea ce din punct de vedere politic era o situație penibilă. Și doi, părea că mă răzbun pe domnul Iohannis, că îi tai salariul, ori răzbunarea nu e arma cea mai bună în politică. Am înțeles părerea colegilor mei și am pus bani acolo. Nu  mi-am schimbat părerea", a declarat Victor Ponta.

În legătură cu faptul că Liviu Dragnea a susținut bugetarea ordonanței, șeful Executivului a precizat: "Eu am ținut cont, domnul Dragnea e acum președintele PSD, eu sunt un simplu membru de partid. Opinia lui Liviu Dragnea a fost că ne asumăm, decât să se spună că ne răzbunăm pe Klaus Iohannis și îi tăiem slariul. Câți bani a cerut Administrația Prezidențiala atât i-am dat.Ideea este că suntem un partid mare, că Guvernul colaborează cu Președinția și că decât să avem războaie e mai bine să avem o colaborare civilizată.

În legătură cu rectificarea, Ponta a atras atenția că este prima rectificare pozitivă: "Am avut prima rectificare a acestui an. Prima rectificare pozitivă. Avem mai mulți bani decât era prevăzut în legea bugetului. E prima dată, cred, de când sunt eu prim-ministru, când tuturor solicitătilor din partea toturor  instituțiilor publice le-am răspuns pozitiv. Au fost acești bani din două motive: oamenii au muncit mai mult și au plătit taxe și ANAF a strâns vreo 4 miliarde în plus din marea evaziune".