Premierul Victor Ponta a precizat că moţiiunea de cenzură depusă de PNL în Parlament reprezintă o veste bună.
"Avem şi o veste foarte bună, faptul că marţi e moţiunea de cenzură (săptămâna viitoare - n.r.). Este o veste foarte bună. (...) Înseamnă că, în conformitate cu Constituţia, anul acesta nu mai pot face altă moţiune şi putem să ne apucăm de treabă şi să pierdem mai puţin timp cu politica inutilă prin Parlament cu moţiuni de cenzură. Înseamnă că, cel puţin până în februarie, putem să ne atingem toate obiectivele pentru anul acesta. Şi mulţumesc tuturor parlamentarilor coaliţiei pentru sprijin, însă vom avea nevoie de sprjinul lor, mai departe, pentru adoptarea tuturor legilor importante pe care le avem pentru acest an", a afirmat prim-ministrul, la începutul şedinţei Guvernului.
Ponta a reafirmat că priorităţile legislative ale Guvernului pentru această toamnă vizează salarizarea din sectorul bugetar, achiziţiile publice şi bugetul de stat.
"Vreau să mergem mai departe cu principalele obiective pentru această toamnă, legea salarizării în domeniul bugetar, pachetul de legi privind achiziţiile publice, legea bugetului de stat şi, practic, începerea tuturor programelor operaţionale 2014-2020", a completat premierul.