Victor Ponta, despre dosarul de incompatibilitate al președintelui Klaus Iohannis: S-a amânat decizia până când s-a văzut rezultatul. Dacă pierdea, îl declarau incompatibil

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că președintele Klaus Iohannis s-a comportat în ultimele două luni ca preşedinte al PNL. Totodată, Ponta a precizat că va demisiona doar dacă coliţia de guvernare îi va cere acest lucru.

"E o poveste că o să mi se ridice sprijinul politic. Aș fi demisionat din funcția de premier dacă toți colegii mei nu mi-ar fi spus că ar fi o trădare să-i lăsăm pe cei de la PNL la guvernare. Nu îmi e frică de trădare. (...) Dacă coaliţia de guvernare îmi va cere acest lucru, într-o secundă mi-o dau, dacă se isterizează Gorghiu, nu. Dacă se va găsi o persoană mai bună decât mine pentru a fi pusă premier, eu sunt primul care o susțin", a adăugat premierul Victor Ponta, potrivit b1.ro.

Victor Ponta a mai precizat că în ultimele două luni, şeful statului "s-a comportat ca un preşedintele al PNL".

"Suntem într-o situaţie oarecum ciudată. Ar trebui teoretic să fie preşedintele României, dumnealui în ultimele luni s-a comportat ca preşedintele Partidului Naţional Liberal. Eu mă comport ca prim-ministrul României. Mi-aş dori ca domnul Klaus Iohannis, după aceste două luni în care s-a bătut doar pentru PNL, să redevină preşedintele României şi atunci toate lucrurile sunt în regula", a adăugat premierul la România TV.

Ponta susţine că dacă Iohannis nu ar fi devenit preşedinte ar fi fost declarat incompatibil. Magistraţii ICCJ au respins în luna ianuarie a acestui an recursul formulat de ANI în dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis. 

"La domnu Iohannis s-a amânat decizia până când s-a văzut rezultatul. Dacă pierdea, îl declarau incompatibil, dacă a câștigat, nu mai e incompatibil", a spus Ponta.