Victor Ponta are relaţii pe WhatsApp cu Erdogan

Fostul premier Victor Ponta ţinea legătura pe WhatsApp cu o serie de premieri precum cel al Albaniei, Bulgariei, Serbiei şi Turciei.

”Am avut, şi am făcut eforturi în acest sens, să am o relaţie specială, foarte apropiată, deja personală, cu toţi premierii din zonă. Nu am crezut niciodată că România va fi o mare putere mondială, cel puţin în viaţa mea, dar să fie un actor important în regiune se poate. Am avut relaţii, şi am şi acum, la nivelul de telefon, de WhatsApp, cu premierul Albaniei, Edi Rama, cu Borisov (n.r. Boiko Borisov, premierul Bulgariei), cu Vucic (Aleksandar Vucic, premierul Serbiei), cu Recep Tayyip Erdogan, care era prim-ministru al celei mai mari ţări din regiune. Singurul prim-ministru cu care nu am reuşit să mă împrietenesc, şi nici nu am făcut eforturi a fost Viktor Orban. Trebuia să mă împrietenesc şi cu Orban că în politică nu te iei după plăceri, te iei după interes. Toţi oamenii aceştia au continuat să-mi răspundă la telefon sau să mă vad cu ei atunci când e cazul pentru că eu am considerat că pentru România e important să aibă prieteni în zonă. Parteneriatul cu SUA e foarte bun, dar e departe”, a spus Victor Ponta la Antena 3.