După ce a anunţat, miercuri, că refuză să retragă scrisorile despre Corina Creţu adresate lui Juncker şi Daul, Iohannis a primit în câteva ore două semnale din partea unor sibieni. Este vorba, pe de o parte, despre trădarea lui Iohannis chiar de FDGR-ul pe care l-a păstorit până nu demult, dat fiind că reprezentanţii acestei formaţiuni în CJ Sibiu votează proiectele susţinute de PSD. Ne referim, pe de alta, la o scrisoare negativă adresată lui Iohannis chiar de către o sibiancă.
Victor Ponta încearcă, în tot acest timp, să gestioneze nominalizarea Corinei Creţu pentru portofoliul pentru Politici Regionale, transmiţând un apel reprezentanţilor PPE din România prin care le solicită acestora să sprijine candidatul României pentru portofoliul de comisar european. Macovei se laudă cu reprezentanţii societăţii civile care îşi anunţă sprijinul pentru candidatura sa, iar Tăriceanu face vizite în fieful lui Silaghi.
Nicio zi fără veşti proaste pentru Iohannis. Ironizat de Victor Ponta pentru prezentarea demnă de un spectacol de wrestling, pe care i-a făcut- o Ludovic Orban în Târgovişte candidatului ACL, Iohannis a fost trădat în Sibiu chiar de către FDGR-ul pe care l-a condus până nu demult. Concret, consilierii judeţeni ai acestei formaţiuni nu doar că nu sprijină ACL-ul în plan local, dar votează proiectele PSD, partid care deţine şefia CJ în Sibiu. O tânără din Sibiu îi reproşează, într-o scrisoare publicată pe Facebook, lui Klaus Iohannis mai multe probleme locale din Sibiul pe care îl gestionează ca primar, precum gunoaiele depozitate în zone rezidențiale, străzile pline de gropi și lipsa de condiții civilizate de trai pentru oamenii fără posibilități materiale care trăiesc la periferia municipiului.
Ponta suflă şi în iaurt pe tema nominalizării Corinei Creţu, invitând PPE-ul din România la responsabilitate şi sprijin. Victor Ponta le-a transmis, joi, o scrisoare preşedinţilor principalelor partide politice, prin care le solicită să sprijine candidatul României pentru portofoliul de comisar european pentru Politică Regională, Corina Creţu. Acesta invită ca „atât în cadrul dezbaterilor din Parlamentul României, cât şi în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, prin parlamentarii şi europarlamentarii PDL, PNL, UDMR şi PMP, să fie susținut candidatul ţării noastre pentru acest important portofoliu”. În contextul în care portofoliul primit de România este unul dintre cele mai importante şi bănoase la nivel european, candidatul PSD vrea să îşi ia toate măsurile pentru a fi sigur că România va gestiona Politica Regională prin Corina Creţu.
Monica Macovei se laudă cu fiecare nou susţinător pe care îl atrage în campania sa. După ce ieri s-a lăudat cu sprijinul sociologului Marian Preda, astăzi a venit vremea lui Cristian Ghinea, directorului Centrul Român de Politici Europene (CRPE), să îşi anunţe susţinerea pentru campania candidatei independente. Macovei a publicat pe contul său de Facebook un clip video prin care lansează un apel către tinerii din România să vină şi să semneze pentru candidatura sa.
Călin Popescu Tăriceanu, în vizită la un baron liberal. Tăriceanu pare că a renunţat să mai susţină vocal suspendarea preşedintelui Băsescu şi a reluat vizitele în teritoriu. Ultima oprire a fost la Satu Mare, acolo unde s-a văzut cu baronul judeţului, liberalul Ovidiu Silaghi, şi cu Adrian Ștef, preşedintele CJ din partea PLR.