Premierul Victor Ponta este invitatul lui Radu Tudor la Antena 3. Urmăriți pe EVZ.RO cele mai importante declarații ale premierului
- A fost vremea rea, dar au fost niște piloți extraordinari. Avem piloți și personal navigant foarte bun.
- Într-o săptămână de acum încolo se fac 3 ani de când sunt prim ministru. Cu siguranță trebuie să fac un bilanț și va fi unul amănunțit legat de ce am promis în campania electorală. Guvernarea a rămas pe programul USL. Când se va face o analiză mai detașată se vor contura câteva lucruri. În primul rând am preluat conducerea României după 3 ani de recesiune economică, eu pot să zic dezastru economic, 2012, 2013, 2014 şi 2015 cu siguranţă. Sunt 4 ani de creştere economică neîntreruptă, peste media europeană, ceea ce nu-i puţin lucru. Un alt lucru important este faptul că nu s-au înschis scoli, ba chiar s-au deschis. Anul trecut am făcut reducerea CAS, adăugăm reducerea de TVA. Avem 57% grad de absorbție a fondurilor europene.
- La ce n-am reușit să realizăm punem infrastructura rutieră. Asta e o prioritate. Din cei 600 de km de autostradă 300 de km i-a inaugurat acest Guvern. Sunt 300 km terminați, încă 200 contractați și în lucru. Ultima problemă e Comarnic - Brașov. Suntem o țară în care demagogia este mai vocală decât rațiunea. Comarnic - Brașov e scumpă pentru că nu aveam fonduri europene, e o zonă geografică dificilă, așa că trebuia făcută prin parteneriat public-privat.