Victor Ponta a vorbit la Antena 3 despre noul Guvern, dar şi despre dorinţa sa de a câştiga alegerile prezidenţiale.
Cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta:
- Despre alegerea lui Gabriel Oprea ca ministru de Interne
Până la urmă, între dorinţă şi realitate nu e semnul egal. Domnul preşedinte spunea pe când eram în Opoziţie că nu mă va numi premier, dar nu m-a numit o dată, ci de două ori. Mi-am dorit mult ca domnul Băsescu să fie demis, dar a rămas preşedinte. Realitatea a fost clar exprimată în Parlament. Au fost şi semnale internaţionale. Nu neapărat publice. Dacă ai votul cerut în Parlament trebuie să laşia cel Guvern. Miercuri seară, totţi membrii ai actualului Guvern şi-au spus jurămintele.
- Despre înţelegerea dintre Ponta şi Băsescu
Nu fost vorba de nicio înţelegere secretă. Singurul om politic cu care nu pot să am o colaborare este preşedintele. Poate să avem o colaborare constituţională, însă altă colaborare e imposibilă.
- Despre funcţia lui Tăriceanu la Senat
În primul rând, funcţia de la Senat este a doua funcţie în stat. Preşedintele Senatului este înlocuitorul preşedintelui ţării. Persoana care ocupă funcţia trebuie să aibă o prestanţă politică, trebuie să nu fie la primul mandat. Nu era doar domnul Tăriceanu candidat, dar era totuşi o listă scurtă. Preşedinţa Senatului este o funcţie importantă, pe care o primeşti greu şi la care trebuie să renunti greu dacă îi înţelegi importanţa. Persoana propusă trebuie să aibă nişte mandate în urma sa, trebuie să aibă o prestanţă politică, pentru că se întâlneşte cu oameni importanţi şi reprezintă România.
Domnul Tariceanu a fost un prim-ministru bun şi am considerat că poate să ocupe această funcţie. Are pregatirea necesară şi poate să reprezinte Romania. Liviu Dragnea a spus aseară că dacă ai puterea la vot să ocupi cât mai multe funcţii, de ce să nu o faci?!!! Cred că domnul Tăriceanu are statura politică pentru a fi cel de-al doilea om în stat.
- Despre candidatura la Preşedinţie
Sigur că mi-aş dori să fiu la un moment dat preşedinte. La sfârşitul anului mi-aş dori însă să fiu premier, să pot să lucrez cu un preşedinte care sprijină şi nu pune beţe în roate. În orice variantă, relaţia mea cu cei patru pe care i-am enunţat va rămâne o relaţie de prietenie şi colaborare. Şi dacă vreodată voi candida împotriva lui Crin Antonescu, tot îl voi vei vedea pe acel Crin omul cu care am lucrat într-un proiect. Nu-l voi ataca pe Crin Antonescu.Dacă voi fi în turul doi cu Crin Antonescu, vă daţi seama cum se va uita Traian Băsescu la televizor? Aş nominaliza un liberal să fie prim-ministru un liberal. Am lucrat foarte bine cu ei şi sunt oameni capabili să lucreze.Nu ştiu dacă pe domnul Antonescu. Nu-mi aduc aminte să-şi fi dorit vreodată asta. Sunt şase 49% să candidez la preşedenţie.
- Despre ministrul Sportului
Gabriela a lucrat aproape un an cu fostul ministru Bănicioiu şi când s-a format noul Guvern am abordat-o. A fost vorba de o discuţie de cinci minute cu dânsa. I-am spus că are o şansă de a face câteva lucruri pe care atunci când era sportivă se întreba de ce nu sunt făcute de ministrul de la vremea respectivă.
- Despre înlocuirea lui Antonescu la Senat
Nici vorbă. Nu am fi cerut înlocuirea lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului. Pentru mine a fost o surpriză demisia sânsului. CITIȚI ȘI:
- Victor Ponta: Sper ca liberalii să nu depună moţiune de cenzură pe programul stabilit împreună
- Victor Ponta spune ca ar putea candida la PREȘEDINȚIE. MUGUR ISĂRESCU și SORIN OPRESCU, alte variante
- Vicepreședinte PSD: Victor Ponta poate CÂȘTIGA alegerile prezidențiale din PRIMUL TUR
- Victor Ponta: "Aş face tandem cu Călin Popescu Tăriceanu. Ar fi un preşedinte bun. Îl văd un candidat puternic"
- Guvernul Ponta III mai taie din promisiunile lui Ponta II
- VEZI programul pentru care își asumă răspunderea Victor Ponta în Parlament
- Guvernul Ponta III, învestit pe cuvânt de onoare
- Ce nu s-a văzut la televizor de la învestirea guvernului
- Guvernul Ponta III: 28% tehnocraţi, 8% UDMR şi 64% nimic nou. Miniştrii, audiaţi în Parlament: Oprea şi Nicolicea au aviz favorabil
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- UPDATE. AVIONUL DISPĂRUT, victima unui ATENTAT? Aparatul s-ar fi întors din drum, imediat după decolare.VEZI şi dacă au fost români la bor
- Editorialist „Vocea Rusiei”: Ne pregătim pentru RĂZBOI. Americanii vor SÂNGE
- PRIGOANA FISCULUI: FIRMELE vor fi controlate la sânge pentru MUNCĂ la NEGRU şi evaziune
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- Cele mai șocante chipuri de infractori | GALERIE FOTO
- Povestea „FETEI” cu două CAPETE. Cum s-a LOGODIT unul dintre ele /GALERIE FOTO şi VIDEO
- FENOMENE stranii în Munţii Buzăului? Relatări care îţi dau fiori / VIDEO