Premierul Victor Ponta a anunţat luni că proiectul de lege privind amnistia nu va fi repus în dezbatere în această sesiune parlamentară pentru că majoritatea USL nu mai susţine iniţiativa legislativă.
"Proiectul de lege privind amnistia nu mai este susţinut de PSD. Categoric, nu. Nu se mai reia proiectul în această sesiune. Nu se mai discută despre graţiere, amnistie. Nu mai există o susţinere în USL pentru acest proiect. (...) Atât timp cât această majoritate parlamentară este împotrivă, evident că nu trece aşa ceva", a spus Victor Ponta, citat de Agerpres. Întrebat dacă proiectul va fi respins definitiv de parlamentari, Ponta a spus că aceasta este treaba Parlamentului. La o săptămână după ce au fost la un pas să o adopte, deputaţii au retrimis, în luna decembrie, la Comisia juridică proiectul de lege privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat că proiectul se află în dezbatere publică până la 1 februarie. Prin dezbatere publică parlamentarii au înțeles însă să afișeze proiectul pe site-ul comisiei juridice.
Deputații juriști așteptau o decizie la nivelul USL pentru ca Legea amnistiei să fie pusă pe ordinea de zi a comisiei. Liberalii au anunțat că își mențin poziția și, indiferent când această lege va reveni în plenul Camerei Deputaţilor, vor vota împotriva ei.
CITIȚI ȘI:
- Amnistia, băgată în sertar până în februarie