Victor Piţurcă face dezvăluiri incendiare. De ce a plecat de la Craiova

Victor Piţurcă face dezvăluiri incendiare. De ce a plecat de la Craiova

Victor Piţurcă a făcut dezvăluiri despre adevăratul motiv pentru care a plecat de la conducerea clubului din Bănie. După ce a stat la cârma Universităţii Craiova timp de patru luni, Piţurcă a luat decizia să părăsească echipa deoarece nu şi-a îndeplinit obiectivul de a aduce titlul în Bănie.

„Motivul gestului meu este cel pe care l-a anunțat și conducerea în comunicatul oficial. Nu m-au susținut pentru a putea câștiga titlul! E singurul lucru care m-a determinat să plec. Eu am spus de la început că singurul obiectiv care mă interesează e să câștig campionatul, nimic altceva.

Eu n-am venit la Craiova ca să fiu pe locul doi, locul trei. Doar titlul era ținta mea, deși în contract era prevăzut că trebuie să prind un loc de cupă europeană”, a spus Pițurcă.

„Piți” consideră că, în acest moment, Universitatea Craiova, aflată pe poziția a patra și la șapte puncte în spatele liderului CFR Cluj, nu mai are nicio șansă să câștige campionatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nici măcar 10-20 la sută nu aveam șanse. Și atunci de ce să stau? Ca să mă bată pe mine FCSB și CFR?”, a declarat fostul selecționer.

În perioada cât a fost antrenorul echipei, Piţurcă a cerut oficialilor clubului craiovean să aibă un lot competitiv.

„Nu-mi trebuiau mie bani sau nu știu ce pretenții, am solicitat doar întăriri, să avem un lot competitiv, cu care să abordăm cele patru etape rămase de jucat plus play-off-ul cu șanse de a lua titlul.

Am avut discuții cu patronul Mihai Rotaru, dar nu le voi face niciodată publice. Eu le-am zis că vreau jucători, am făcut și o listă, dar nu pot să stau și în trei luni să urmăresc fotbaliști, să fac liste, dar să nu se miște nimic în acest sens. Am așteptat până cu o zi înainte de reunire, am luat vreun jucător? Nu! Atunci eu plec, nu mai stau”, a mai spus tehnicianul.

Pițurcă și-ar fi dorit doi fundași centrali, un mijlocaș și un atacant de valoare.

„Dacă am fi reușit să facem aceste achiziții, atunci cred că, mai ales că își revenea și Koljici, Universitatea era o echipă importantă în lupta pentru titlul de campioană. Dar nu s-a făcut nimic, nu s-a mișcat deloc pe piața transferurilor și atunci eu am luat-o pe drumul meu”, a încheiat Victor Pițurcă, potrivit digisport.ro