PSD a pregătit strategia prin care vrea să revină în forță. Când va fi adoptat documentul stufos

Europarlamentarul Victor Negrescu a elaborat un document prin care propune o serie de măsuri pe care PSD ar trebui să le aplice imediat după Congresul din 29 iunie.

Victor Negrescu a propus câteva idei pe care formațiunea să și le asume la Congresul din 29 iunie 2019. Acesta a fost desemnat de PSD să lucreze la proiectul pentru programul politic. Documentul cu propunerile are 15 pagini, fiind discuții pe marginea ideilor discutate la ultima ședință a Biroului Politic Național și a Comitetului Executiv al PSD.

La Congresul extraordinar din 29 iunie există intenția de a fi adoptat un nou proiect politic care ar putea include următoarele idei:

„- adaptat tuturor sensibilităților politice și sociale

- documentul este centrat pe revenirea la discursul pro-european, dat fiind faptul că PSD a generat consensul de la Snagov care a dus România spre NATO și UE

- asumarea trecutului de 126 de ani al social-democrației românești

- explicarea măsurilor economice (inclusiv creșterile de salarii și de pensii) și anunțarea de noi măsuri precum creșterea investițiilor, sprijinul pentru antreprenori, stimularea cercetării

- anunțarea dorinței de a avea un nou pact social pentru a stabili împreună cu partenerii sociali noile direcții

- lansarea ideii unui acord politic pentru aderarea la euro și Schengen

- teme noi: mesaje pentru angajații din mediu privat (echilibru viață profesională și viață familială sau drepturile sociale), o politică mai proactivă pentru protecția mediului, susținerea antreprenoriatului, reconcilierea cu românii care trăiesc în afara țării, propuneri pentru creșterea participării tinerilor la viața publică.”, conform DC News.

Victor Negrescu a pledat pentru revenirea partidului la valorile social democrate europene.

„PSD trebuie să vină în fața cetățenilor cu un nou proiect politic bazat pe un discurs pro-european, revenirea la valorile social democrate europene, un mesaj coerent de stânga bazat pe combaterea inegalităților, susținerea unei dezvoltări sustenabile, adaptarea la noile evoluții tehnologice și îmbunătățirea infrastructurii și a calității serviciilor în domeniul educației și sănătății. Practic nimeni nu mai trebuie să se simtă lăsat în urmă. Trebuie să arătăm că PSD reprezintă acea forță politică constructivă și democratică care prin specialiștii săi poate asigura dezvoltarea și modernizarea României!" a explicat, luni pentru Mediafax, Victor Negrescu, desemnat de CEx al PSD să lucreze la proiect.

Organizația PES activists România a adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluție prin care propune ca PSD să își reasume identitatea proeuropeană a partidului la Congresul din 29 iunie, potrivit unui comunicat de presă transmis de organizație.

Social-democrații se vor reuni în Congres pe 29 iunie, pentru alegerea președintelui, președintelui executiv și a secretarului general. Statutul partidului va fi modificat în aceeași zi, în sensul alegerii funcțiilor de conducere ale PSD prin delegați, mergându-se pe același număr de delegați care au fost la Congresul anterior.