Victor Mocanu, fost senator PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a fost condamnat definitiv, de instanța supremă la trei ani şi şase luni închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu
Victor Mocanu, fost senator PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la trei ani şi şase luni închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, în legătură cu fraudarea unor contracte de achiziţie aparatură medicală pentru Maternitatea Spitalului Judeţean Buzău. Iniţial, în iulie 2016, un complet 3 judecători de la Instanţa supremă îl condamnase pe Victor Mocanu la trei ani şi jumătate închisoare cu executare, însă un alt complet de la aceeaşi instanţă i-a admis vineri apelul şi a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere și cu un termen de încercare de 6 ani şi 6 luni.
În acelaşi dosar, Constantin Lungu, fost director executiv al Direcţiei pentru Administrarea Patrimoniului şi Investiţii din CJ Buzău, a primit 3 ani închisoare cu suspendare (la instanţa de fond avea 3 ani cu executare), fiind menţinute condamnările pentru alţi doi inculpaţi: Daniel Bădic - 3 ani cu suspendare şi Eugenia Husea - 2 ani şi 6 luni cu suspendare. Instanţa a menţinut şi obligaţia ca Victor Mocanu să plătească în solidar cu ceilalţi inculpaţi şi SC Medical Finance Projects SRL suma de 565.445 lei către Consiliul Judeţean Buzău.
Victor Mocanu a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2013 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată. În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada 6 aprilie - 14 mai 2012, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu avute în calitate de preşedinte al CJ Buzău, Victor Mocanu, urmare a unei înţelegeri cu Daniel Bădic, asociat şi administrator al SC Medical Finance Projects SRL Bucureşti, în scopul inaugurării aparente a noului sediu al Maternităţii - Secţie Exterioară a Spitalului Judeţului Buzău, a încheiat, în condiţii de nelegalitate, cu societatea menţionată, opt contracte de furnizare echipamente medicale (dintre care şapte de achiziţie directă şi unul de închiriere).
DNA susţine că Victor Mocanu a aprobat efectuarea plăţilor în condiţiile în care echipamentele medicale, pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit ineficiente din punct de vedere economic. Achiziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul lui Constantin Lungu (director executiv al Direcţiei pentru Administrarea Patrimoniului şi Investiţii din CJ Buzău), care a întocmit în fals mai multe documente, şi Eugeniei Husea, care, în calitate de reprezentant comercial al firmei respective, a participat la simularea pretinselor proceduri ce au stat la baza achiziţiilor publice directe în cazul echipamentelor medicale prin obţinerea unor oferte de preţuri supraevaluate şi transmiterea acestora către CJ Buzău.
,,Încheierea contractelor de furnizare (prin închiriere sau cumpărare), din care rezultă obligaţii de plată pe seama fondurilor publice cu încălcarea dispoziţiilor legale, a creat premisa efectuării de plăţi în cuantum total de peste 2,2 milioane lei (echivalent a peste 503.000 euro), fără TVA, din bugetul judeţului Buzău, în favoarea firmei respective, reprezentând facturile emise de această societate în baza contractelor încheiate.
DNA precizează că paguba cauzată efectiv până la data întocmirii rechizitoriului a fost în cuantum de peste 565.000 lei şi reprezintă valoarea plăţilor efectuate în baza contractelor de cumpărare directă, fără ca bunurile să fie livrate.