Diferențele de salarizare între magistrații care au aceeași vechime și îndeplinesc aceeași funcție, dar își desfășoară activitatea la nivelul unor instanțe din circumscripții diferite, provenite din limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, sunt considerate ca fiind susceptibile de neconstituționalitate, potrivit punctului de vedere transmis de Avocatul Poporului la cererea Curții Constituționale.
Într-un comunicat de presă emis EVZ, Avocatul Poporului a precizat că „prevederile art. 25 din Capitolul II, Secțiunea 3 a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificată, sunt neconstituționale în măsura în care creează diferențiere de salarizare între persoanele care au aceeași vechime și îndeplinesc aceeași funcție de magistrat, prin limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță fiind de natură a crea discriminări în cadrul aceleași categorii profesionale, respectiv cea a magistraților, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă.
În acest sens, s-a avut în vedere și principiul „la muncă egală, salariu egal” este enunțat ca atare, expres și generic, de art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 „Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: (…) dreptul la … la un salariu egal pentru muncă egală”. Prin urmare, principiul de ordine publică „la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal” exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor.
Dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare pentru magistrați nu se justifică. Se încalcă astfel principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale magistraților statuate de legea unică de salarizare și de Legea fundamentală”.
În opinia Avocatului Poporului, ținând seama de statutul special al magistraților, limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță este de natură a crea discriminări în cadrul categoriei profesionale a magistraților, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite, fiind nesocotite prevederile art. 4, art. 16 și art. 41 din Constituție.