Zi cu emoţii pentru VICTOR BECALI! Fostul impresar află astăzi dacă va fi ELIBERAT

Fostul impresar, Victor Becali, condamnat în Dosarul Transferurilor află luni dacă va fi eliberat în urma solicitării de eliberare condiţionată depusă la Judecătoria Medgidia. Decizia magistraţilor va fi una definitivă.

Victor Becali a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni, alături de alţi şapte mari ai fotbalului: Gică Popescu, Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Gigi Nețoiu, George Copos și Jean Pădureanu. Aceştia au primit pedepse între trei ani și o lună și șase ani și patru luni de închisoare.

Faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind "spălați" prin intermediul unor firme off-shore, potrivit procurorilor DNA.