Trupele străine au ucis azi, din greşeală, trei copii afgani, în urma unei ofensive asupra insurgenţilor din districtul Gayan, relatează Reuters.
Obuzele au căzut în apropierea unei case în care au fost găsiţi ulterior trei copii morţi. În urma bombardamentului, şapte civili au fost răniţi.
"Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) regretă profund accidentul, iar o investigaţie pentru a afla circumstanţele exacte ale acestui eveniment tragic este în desfăşurare", se precizează într-un comunicat al ISAF.
Tot azi, sute de protestatari afgani au blocat un drum din capitala Kabul acuzând trupele militare străine de uciderea, într-un raid separat, a trei membri ai unei familii, printre care şi doi copii.
Oficialii NATO şi cei militari americani nu au oferit nicio declaraţie cu privire la incident.