Instituţiile statului controlează la foc automat firma victimei lui Costel Iancu, în timp ce procesul fostului demnitar intră în linie dreaptă la Curtea de Apel Bucureşti.
În timp ce procesul lui Costel Iancu, cunoscut sub numele de „Don Costel”, intră în linie dreaptă la Curtea de Apel Bucureşti, ultima sa victimă este „sufocată” de controale din partea instituţiilor statului.
Presiunile marca „Don Costel” vin din partea unor instituţii conduse de reprezentanţi ai PDL. Controalele survin unor reclamaţii depuse de o aşa-zisă „asociaţie de mediu”, în spatele căreia se află, însă, unul dintre martorii aduşi de „Don Costel” la procesul penal.
Mai mult, asociaţia în cauză nu există, dar nici una dintre instituţiile sesizate de aceasta nu s-a obosit să verifice. Asta, în condiţiile în care, potrivit legislaţiei româneşti, nu se dă curs sesizărilor anonime.
“Nu l-a lăsat nimeni din braţe”
Omul de afaceri Andrei Alexandru, ultima dintre persoanele răpite de „Don Costel”, acuză presiuni din partea a numeroase instituţii ale statului, pe măsură ce procesul penal al fostului şef al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) se apropie de final.
Firma afaceristului - Trans Company Andrei SRL Slatina - a fost verificată, numai în ultimele luni, de Autoritatea Rutieră Română (ARR), Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale - Compartimentul Inspecţie Teritorială Craiova, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt, Garda Financiară Olt, Administraţia Financiară Slatina, Inspecţia în Construcţii, Prefectura Olt, Consiliul Judeţean Olt, Direcţia Apelor Vâlcea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt.
„Nici nu mai pot desfăşura activitate. Vine control după control. Zilnic, nu facem altceva decât să primim controale. Toate instituţiile posibile şi imposibile. Doar «Don Costel» a fost membru PDL, iar PDL este la putere. Nu l-a lăsat nimeni din braţe, l-au dat afară din partid de ochii lumii. El continuă să se afişeze cu liderii PDL din Oltenia. Eu am fost răpit, batjocorit şi tot eu sunt cel verificat şi controlat de toate instituţiile posibile. El se plimbă liniştit”, îşi varsă supărarea Andrei Alexandru.
DUBLĂ POSTURĂ
Reclamantul - martorul lui Constantin Iancu
Controalele în cascadă survin în urma unor reclamaţii depuse de Asociaţia pentru Protecţia Mediului şi Agriculturii din Drăgăneşti - Olt, reprezentată de Leon Vlădescu. Demersul aparent civic păleşte, însă, în faţa faptului că Leon Vlădescu este unul dintre martorii propuşi de Costel Iancu în procesul în care acesta este judecat pentru comandarea a trei răpiri.
Leon Vlădescu a fost audiat de Tribunalul Dolj pe 1.07.2009, în dosarul penal nr. 2581/62/2009, „la cererea inculpaţilor”, aprobată prin Încheierea de sedinţă din data de 17 iunie 2009. Mai mult, potrivit Ministerului Justiţiei, Asociaţia pentru Protecţia Mediului şi Agriculturii nu există.
„În baza verificărilor efectuate în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial s-a constatat că organizaţia purtând denumirea Asociaţia pentru Protecţia Mediului şi Agriculturii nu figurează în această evidenţă”, se precizează într-o adresă a Ministerului Justiţiei.
Mediul admite că inspectorii s-au călcat în picioare
Directorul coordonator adjunct al Comisariatului Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu, Florin Homorean, recunoaşte că plângerile împotriva SC Trans Company Andrei SRL Slatina au fost depuse de Asociaţia lui Leon Vlădescu.
„În cursul lunii aprilie ne-au fost redirecţionate trei plângeri de la această asociaţie, toate împotriva Trans Company. Nu ne-au fost adresate direct nouă, ci redirecţionate către noi, de la instituţiile la care au fost depuse: Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova, Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, plângere care a fost redirecţionată la Ministerul Mediului şi Pădurilor, apoi nouă”, admite Florin Homorean, care adaugă: „Într-adevăr, prima dată când am mers în control la firma administrată de domnul Andrei Alexandru nici nu am putut desfăşura controlul, căci acolo erau deja reprezentanţi ai altor instituţii care efectuau verificări”.
Homorean susţine, totuşi, că instituţia pe care o reprezintă a efectuat un singur control la firma lui Andrei Alexandru: „Am clasat celelalte două plângeri, căci aveau acelaşi obiect. Nu era să facem trei controale identice, pe trei plângeri identice”.
Leon Vlădescu s-a dovedit a fi de negăsit pentru reporterii „Evenimentului zilei”.
Directorul ARR susţine că nu cunoştea implicaţiile
Directorul general al Autorităţii Rutiere Române (ARR), din subordinea Ministerului Transporturilor, Iancu Crăciunoiu, admite că subordonaţii săi au efectuat un control la SC Trans Company Andrei SRL Slatina.
„Verificările au survenit depunerii unei plângeri. Nu putem ignora o plângere, atunci când aceasta nu este anonimă, ci semnată. Ar însemna să încălcăm legea. Controlul a fost efectuat de la Bucureşti, căci aici a fost depusă plângerea”, declară Iancu Crăciunoiu. Iar plângerea a fost, bineînţeles, depusă de Asociaţia pentru Protecţia Mediului şi Agriculturii din Drăgăneşti - Olt, reprezentată de Leon Vlădescu.
Directorul ARR susţine, însă, că nu ştia că Leon Vlădescu este martor în procesul fostului său coleg de partid, Costel Iancu, şi nici că aşa-zisa asociaţie nu există.
„Noi nu avem cum să verificăm identitatea reclamanţilor. Au mai fost cazuri când, pur şi simplu, doritorii foloseau identităţi luate din cartea de telefoane, dar noi nu avem cum să verificăm asta”, se plânge Crăciunoiu.
Într-un final, Iancu Crăciunoiu dă asigurări că va redirecţiona plângerea în cauză către sub ordonaţii de la ARR Olt, pentru a elimina orice suspiciuni în ceea ce priveşte o eventuală implicare a sa.
Nici măcar poliţia n-a verificat
O altă instituţie sesizată de asociaţia-fantomă este Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Claudia Radu, admite că, „(…) la data de 26.03.2010, asociaţia la care faceţi referire a sesizat IPJ Olt cu privire la comiterea unor infracţiuni de către administratorul unei societăţi comerciale, din comuna Mărunţei, Olt”.
Întrebată dacă poliţia a efectuat verificări cu privire la existenţa aşa-zisei asociaţii reclamante, Claudia Radu susţine că „astfel de cercetări vor fi efectuate, probabil, pe durata anchetei”.
Reamintim că „Don Costel” a fost găsit nevinovat de Tribunalul Dolj, dar că procurorii DIICOT au solicitat strămutarea procesului din Oltenia, acesta aflându-se, acum, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Următorul termen al procesului este fixat pentru 22 iunie.