VICEPRIMARUL din URZICENI va petrece 24 de ore DUPĂ GRATII

Liviu Cazan, viceprimarul din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar care vizează comiterea de infracţiuni economice.

Numărul doi din Primăria orașului Urziceni, Liviu Cazan, a fost reţinut deocamdată pentru 24 de ore într-un dosar care vizează comiterea de infracţiuni economice.

Anunțul a fost făcut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, care mai precizează că a fost pusă în mişcare urmărirea penală pe numele lui Cazan. Acesta este suspectat că ar avea legătură cu infracţiuni de natură economică, dar şi fapte de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată sau delapidare, conform Adevarul.ro.

Suspecți în același dosar de tranzacţii suspecte cu material lemnos, sustras din pădurile de pe raza judeţului Ialomiţa, ar mai fi alte patru persoane, reţinute şi ele pentru evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu.