Vicepreședinta Radei Supreme a Ucrainei, Olena Kondratiuk, se va afla în vizită în Republica Moldova luni, 29 aprilie 2024.
Olena Kondratiuk, vicepreședinta Radei Supreme din Ucraina, vizită la Chișinău
Olena Kondratiuk va avea întrevederi cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, cu ministra Sănătății, Ala Nemerenco, și cu vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Doina Gherman.
Ulterior, vicepreședinta Radei Supreme a Ucrainei, Olena Kondratiuk, va face declarații în fața jurnaliștilor, alături de Doina Gherman, vicepreședinta parlamentului de la Chișinău, cu privire la subiectele discutate cu oficialii moldoveni.
Combaterea dezinformării și propagandei regimului Putin, printre subiectele de discuție
Reprezentanții Parlamentului Republicii Moldova au anunțat, pe 28 aprilie, că vor găzdui vizita vicepreședintei Radei Supreme a Ucrainei, Olena Kondratiuk. Vicepreședintele legislativului ucrainean își va începe vizita în Republica Moldova pe 29 aprilie.
Olena Kondratiuk va mai avea întrevederi cu reprezentanți ai Ministerului de Externe și ai Ministerului Educației și Cercetării, precum și cu conducerea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării.
Alte întâlniri ale vicepreședintei Radei Supreme de la Kiev, Olena Kondratiuk, vor fi cu femeile de afaceri din comunitatea ucraineană care locuiește în Republica Moldova.
Vicepreședinta Radei, întrevederi repetate cu reprezentanți a conducerii Republicii Moldova
Reaminitm că, în urmă cu puțin timp, vicepreședinta Radei Supreme, Olena Kondratiuk, a discutat cu ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri, despre problemele luptei comune împotriva propagandei ruse precum și întărirea cooperării interparlamentare.
Kondratiuk a menționat, atunci, că integritatea teritorială și stabilitatea Republicii Moldova sunt foarte importante pentru Ucraina.
Reamintim și că, în luna februarie, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Doina Gherman, a efectuat o vizită în Ucraina. Atunci, Doina Gherman a avut o întrevedere cu Olena Kondratiuk.
Cele două oficiale au vorbit, cu ocazia respectivă, despre situația din regiunea transnistreană, despre invazia decisă de regimul Putin contra Ucrainei, dar și despre colaborarea Parlamentului Republicii Moldova cu Rada Supremă a Ucrainei.