Editura Evenimentul si Capital

Viața traficanților în pușcărie: „Și ce dacă e la închisoare? Are droguri, stă pe Facebook, dă like-uri și sună pe cine vrea

Autor: | | 3 Comentarii | 15782 Vizualizari

După primele două episoade publicate, în exclusivitate, de Evenimentul Zilei, în cadrul serialului „Incognito în lumea drogurilor”, - în care am pătruns în universul drogaților și v-am făcut cunoștință cu șeful unui cuib de traficanți de stupefiante de mare risc din Ferentari - vă prezentăm astăzi metoda ingenioasă prin care sunt introduse drogurile și telefoanele mobile în închisori. Subliniem că vocea povestitorului, a personajului incognito, aparține unui bărbat căruia îi vom proteja identitatea de-a lungul acestui serial impresionant

Consumul de droguri nu înseamnă numai distracție. Înseamnă faliment, atât financiar, cât și moral. Societatea te respinge ca pe un gunoi, iar respectul de sine se năruie. Apar depresiile. Cu cât consumi mai multe droguri, cu atât îți consumi mai multă dopamină din organism. Iar dopamina este unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos, fiind implicată într-o varietate largă de activități (de exemplu controlul motilității, al mișcărilor musculare).

Dacă receptorul canabinoid, cel care ne dă capacitatea de a asimila marijuana atât de ușor, îl avem de peste 1.000 de ani (semn că omul și-a făcut primele jointuri încă de pe vremea Evului Mediu), pentru heroină nu avem un astfel de receptor din naștere. Iar heroina te face să produci dopamină mai multă decât ar produce organismul în mod normal. Astfel, creierul dezvoltă niște receptori speciali, mai mulți sau mai puțini, în funcție de consum (de aici și nevoia de a crește doza mereu).

Mister X, cel care m-a plimbat prin lumea periculoasă a drogurilor, are astfel de receptori, „născuți” de creier, special pentru consumul acestei periculoase substanțe. Asta îi spuseseră medicii. „Când m-au pus la aparate (tomograf – n.r.) era să sară clinica în aer”. Râde. „Totul dădea pe-afară. Medicii se cruceau. Mi-au spus că am receptori pentru Dava (heroină – n.r.). De ăștia nu mai scap! Al naibii și creierul ăsta...”.

Îi dor oasele și nu mai au erecție

Toți „daviștii” pățesc asta. Îi dor oasele și nu mai au erecție. Stau leșinați cu ochii în gol și li se pare că „ninge din soare”, în timp ce familiile lor sunt devastate. În toată perioada în care am fost acceptat în această lume, mi-au trecut prin fața ochilor o mulțime de personaje desprinse parcă din „Orbirea” lui Canetti: chipuri schimonosite, trupuri răvășite, tineri disperați care abia puteau articula o frază-două, dar cel mai mult mi-a atras atenția povestea lui Marcu, un băiat de vreo 25 de ani, a cărui apariție m-a făcut să înțeleg și mai bine ce înseamnă cu adevărat un drogat.

Violenți și labili psihic

Marcu era temut în cartier. Fratele lui era unul dintre liderii celui mai mare clan de traficanți de droguri și de carne vie din București. E foarte greu să-i înțelegem pe acești oameni. Pe lângă faptul că au violența în sânge, sunt dependenți de droguri puternice, astfel încât sunt imprevizibili, foarte ușor inflamabili.

Acum râdeau și vorbeau cu tine, iar peste cinci minute, dacă li se năzărea ceva, scoteau cheia din buzunar și te loveau în moalele capului până nu mai mișcai. De aceea, Mister X încerca să mă ascundă ori de câte ori apărea unul dintre frați, pentru că paranoia lor îmi putea fi fatală.

Dacă totuși Marcu apărea pe neașteptate, Mister X mă prezenta ca pe un vechi prieten de-al lui de la școala de corecție. Oricum, uita de fiecare dată cine sunt. Nu eram siguri că ține povestea, dar lângă Mister X mă simțeam cumva liniștit, pentru că știa să trateze cu ei.


„Ia spune, tâlhare, ce-ai mai făcut de data asta?”


Și l-am văzut pe Marcu de multe ori venind și cerând țigări sau iarbă. Omul părea să alunece pe un tobogan imaginar al vieții. Cu fiecare apariție părea tot mai distrus, tot mai ros de droguri. Îmbătrânea cu câțiva ani în fiecare lună.

Ultima oară când l-am văzut, am fost șocat. Afară era un viscol năpraznic, ca pe vremea copilăriei. Ger și troiene de peste jumătate de metru. Iar Marcu a venit îmbrăcat doar într-un halat de casă, zgribulit și cu privirea pierdută. Ce se întâmplase? Ei bine, își vânduse în ultimele luni tot ce avea din casă pentru a-și procura heroină sau vreun substituent de la magazinele de „legale”, mult mai ieftin, dar mult mai otrăvitor. Avea nevoie măcar de 20 de lei pentru a-și procura ceva care „să-l culce”.

Vindea țigări la metrou pentru a-și procura ceva care „să-l culce”

Când n-a mai avut ce să mai vândă din casă sau de la cine să se mai împrumute (inclusiv fratele lui a refuzat la un moment dat să-i mai dea bani), Marcu cerea țigări de la toți cunoscuții, deși era nefumător. Lua țigaretele și le strângea într-un pachet gol pe care apoi îl vindea la metrou. Cu banii făcuți, își lua un praf și „se spărgea” până uita de el.

Familia s-a chinuit mult timp cu crizele de violență ale lui Marcu. Dar fratele lui era pus pe căpătuială. Ajunsese sus în ierarhie și de-acum aducea cocaină din străinătate. De altfel, clanul se considera atotstăpânitor peste București. Erau absolut siguri că „șpăguiseră” pe cine trebuie la poliție, astfel încât să-și desfășoare activitățile în liniște.

Dar adevărul era cu totul altul. Erau filați de multă vreme. Erau în evidențele oamenilor legii și timpul li se scurgea fără să bage de seamă.

Mister X, care conducea una dintre operațiunile din Ferentari, fusese reținut de mai mult ori. O dată, din prostia lui. S-a dus cu încă doi amici să cumpere Magic, un drog letal de culoare roz, dar le-au luat și marfa și i-au și bătut pe traficanți. Aceștia, culmea, au sunat la poliție.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:55 COALIȚIA, pe MUCHIE de CUȚIT din cauza lui DRAGNEA? Se întețesc ATACURILE la PSD. „Fără noi NU ar fi FOST” 20:25 Legea offshore I-A ADUS lui Dragnea ÎNCĂ UN DUŞMAN. Noul val din PSD: „Nu contați pe votul meu pentru această porcărie” 14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece

Articole salvate