Editura Evenimentul si Capital

Ce SCRIITOR CELEBRU s-a însurat cu o FETIȚĂ de 13 ani? A fost ACUZAT de comportament NECUVIINCIOS. El avea 27 de ani, iar copila îi era și verișoară!

Autor: | | 3 Comentarii | 10546 Vizualizari

210 ani s-au scurs de la nașterea lui Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 - 7 octombrie 1849), marele scriitor american mort la doar 40 de ani în condiții misterioase, neelucidate până în prezent. Autorul volumului Prăbușirea Casei Usher (1839) a rămas orfan de la trei ani și, în ciuda faptului că a fost crescut de o familie bogată, s-a luptat necontenit cu datoriile și cu sărăcia.

Considerat părintele prozei negre și a poemelor de atmosferă lugubră, Edgar Allan Poe s-a temut întotdeauna de întuneric. „Cred că demonii profită de întunericul nopții pentru a-i călăuzi pe cei naivi pe căi greșite”, se confesa Poe unui prieten, dându-i, totodată, asigurări că nu crede în demoni. Rămas fără părinți de mic, Edgar a crescut în casa unui cuplu înstărit, John și Frances Allan din Richmond, Virginia. „Poe a fost doar crescut, nu și adoptat, pentru că snobul John Allan n-a acceptat sub nicio formă ca fiul unor actori să-i păteze impecabilul arbore genealogic. Cu toate acestea, Poe a preluat particula Allan a tatălui său vitreg ca pe un al doilea nume. De asemenea, s-a mai ales și cu ceva din îngâmfarea părintelui său adoptiv”, apreciază biograful Robert Schnakenberg în volumul Viața secretă a marilor scriitori (Editura Art, 2017).

Băutura l-a adus în fața curții marțiale

Pe lângă afecțiune, celălalt lucru pe care John Allan nu a reușit să i-l dea fiului său vitreg au fost banii. Într-adevăr - confirmă Robert Schnakenberg -, sărăcia a marcat scurta viață a lui Edgar Allan Poe. Pe când studia la Universitatea din Virginia, a acumulat datorii uriașe la jocurile de noroc și a plonjat fără ezitări în patima alcoolului.

În 1830 este admis la Academia Militară West Point, de unde este dat afară în șuturi după doar un an. Tot din cauza sprițurilor interminabile, altoite pe refuzurile repetate de a executa ordinele primite, Poe este adus în fața curții marțiale sub acuzația de „neglijență grosolană în serviciu”. „Fără să soarbă sau să pleoscăie, își turna un pahar plin pe care-l dădea pe gât dintr-o singură înghițitură. Era de-ajuns pentru a cădea în amorțeală alcoolului”, mărturisea un fost coleg de clasă de la West Point.

De înțeles, dacă ținem cont de constituția fragilă și firea bolnăvicioasă a poetului. În anul petrecut la celebra academie militară americană, Poe părea atât de bătrân și de șubred încât amicii glumeau pe seama lui spunând că și-a trimis tatăl vitreg în locul lui la școală. Iritat de atitudinea copilului pe care-l crescuse, John Allan l-a dezmoștenit pe rebelul Edgar, înterzicându-i să mai calce vreodată pe proprietatea familiei.

Și-a curtat timp de trei ani verișoara de zece ani!

„Rămas și fără bani, și fără familie, Edgar Allan Poe s-a mutat la o mătușă, Maria Clemm, în casa acesteia din Baltimore. În aceeași perioadă începe să scrie povestiri pentru diverse reviste. În 1836, la douăzeci și șapte de ani, se va însura cu verișoara lui, Virginia, de treisprezece ani, fiica mătușii Clemm, după trei ani bizari de curtare, perioadă în care i s-a atras atenția în repetate rânduri asupra necuviinței de a se căsători cu o fată atât de tânără”, dezvăluie biograful Robert Schnakenberg. Chiar când cariera literară a lui Poe începea să strălucească, soția-copilă se îmbolnăvește de ftizie și moare. Lovitură devastatoare pentru Edgar! De aici înainte, viața lui va fi un permanent coșmar.

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!