Conform g4media.ro, teribilistul ar fi accesat baze de date ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a afla date despre cântăreaţa Vlăduţa Lupău.

Asta este povestea pe scurt, dar partea interesantă de abia acum urmează şi relevă modul în care Victoraş Micula a ajuns la o asemenea performanţă.

Mai trebuie spus că pentru această faptă, fiul omului de afaceri bihorean a fost deja pus sub urmărire penală şi riscă pedeapsa cu închisoarea.

Alături de Victoraş Micula, procurorii Parchetului Bihor i-au mai pus sub urmărire penală şi pe cei 4 poliţişti din Oradea implicaţi în acest caz SF.

Milionar îmbrăcat în poliţist

Aşa cum anunţam, ceea ce este cu adevărat interesant de abia acum începe.  Conform sursei citate, moştenitorul imperiului European Drinks ar fi participat îmbrăcat în poliţist, cu cagulă pe faţă, la percheziţionarea unui rival pe care l-a denunţat.

N-ar fi doar atât… Profitând de relaţiile create de-a lungul timpului cu unii dintre oamenii legii din judeţ, Micula jr ar fi accesata ilegal şi bazele de date ale MAI.

A făcut asta pentru a afla informaţii despre şoferul unei maşini cu care se şicanase în trafic. O poliţistă a fost cea care i-a explicat cum trebuie să lucreze cu aparatura tehnică pusă la dispoziţie.

A „cercetat-o” şi pe Vlăduţa Lupău

Cu ajutorul aceleiaşi reprezentante a legii, rebelul României ar fi căutat anumite informaţii şi despre cântăreaţa de muzică populară Vlăduţa Lupău.

Revenind la prima problemă semnalată, g4media.ro a dezvăluit că Micula jr. i-ar fi pe alertat poliţiştii care îi erau apropiaţi cu privire la faptul că un rival consumase alcool.

Se întâmpla în 2018, iar agenţii de la Brigada Rutieră l-au prins băut la volan pe cel care intrase în colimatorul lui Micula.

La percheziţionarea corporală a acestuia ar fi participat şi Victoraş Micula, care, vă vine să credeţi sau nu, era îmbrăcat în polițist şi avea cagulă pe față.

O imagine mai mult decât sugestivă pentru ce a ajuns să însemne imaginea Poliţiei Române în vestul ţării…

Cum se rezolvă o şicană în trafic?

„În noaptea de 28 spre 29 martie 2018, Victoraș Micula se întorcea de la Băile Felix către Oradea.

Micula Jr se afla la volanul unui unui Mercedes, fiind însoţit de iubita și prietenii lui, moment în care s-ar fi şicanat în trafic cu un bărbat care conducea un Opel.

Victima a fost urmărită de Micula și s-a refugiat într-o benzinărie unde a fost prinsă de agresor, care a început să îi lovească mașina”, au precizat surse din Poliţie pentru G4Media.

După ce a sunat la 112 pentru a semnala că este agresat, şoferul Opelului ar fi reuşit să scape de urmărire. Cel puţin pentru moment, pentru că Micula avea planul B.

Micula jr a apelat la un prieten poliţist, cu care a plecat să-l caute pe şoferul Opelului chiar în acea noapte. Fiind o oră târzie, demersul celor doi n-a avut succes…

Soluţia? Victoraş Micula a mers la sediul Poliției, unde, vă vine să credeţi sau nu, dar i s-a permis accesul în zona restricționată a Biroului Supravegheri Video.

Simţindu-se ca la el acasă, fiul milionarului Micula a accesat ilegal bazele de date ale MAI pentru a căuta informații despre șoferul Opelului.

Vlăduţa Lupău, obsesia lui Micula?

„În seara zilei 21 aprilie 2018, suspectul Victor Micula a intrat în aceeași încăpere unde își desfășura activitatea suspecta Ile Camelia, și anume în Poliția Municipiului Bihor Biroul Supravegheri Video.

În prezența unei persoane aflate în cercul său relațional, cu folosirea userului și parolei numitei Ile Camelia, care și-a dat acordul prealabil în acest sens, a accesat nelegal, în interes personal, cu depășirea limitelor autorizării permise agentului de poliție Ile Camelia, mai multe baze de date gestionate de Ministerul Afacerilor Interne.

Şi anume Evidența Auto, Evidență Persoane, respectiv Evidență Pașapoarte, în scopul de afla date confidențiale în legătură cu o persoană de sex feminin (interpretă de muzică populară), respectiv cu privire la membrii familiei acesteia, fapt care a produs indignarea unor lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Acțiuni Speciale, care se aflau la acea oră în sediul Poliției Mun. Oradea”, au mai arătat procurorii Parchetului Bihor.

Acuzaţiile complete care i s-au adus la cunoştinţă teribilistului sunt acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurpare de calități oficiale.

Viaţa lui ar putea lua o turnură nefericită în urma acestor relatări care depăşesc orice limită de înţelegere.

Nu exagerăm când spunem că viitorul său este pus serios în pericol, având în vedere că ar putea fi condamnat la închisoare pentru aceste fapte reprobabile.

sursa: g4media.ro